Categories: Rusia de azi

De ce se tem rușii dacă pleacă Putin

În cazul în care președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar renunța la funcție, rușii se tem cel mai mult de o acutizare a luptei pentru putere în țară, de redistribuirea proprietăților și de pierderea autorității statului. Este ceea ce reiese dintr-un raport al Centrului pentru conjunctură politică, citat de cotidianul RBK.

Experții Centrului au ajuns la concluzia că temerile generate de plecarea lui Putin se reflectă clar în conștiința cetățenilor ruși. ”Dintre cele mai acute și dureroase temeri, prin consecințele lor, autorii raportului au numit lupta între diferitele forțe politice, o nouă redistribuire a proprietăților, reducerea obligațiilor sociale ale statului, renunțarea la proiectele naționale, pierderea autorității Rusiei pe arena internațională și pericolul unor înfrângeri în politica externă, dar și spulberarea continuității puterii. ”Vor spune: Putin v-a promis așa ceva, nu noi”, notează raportul.

Dintre temerile de gravitate medie exprimate de participanții la studiu, experții au reținut agravarea conflictelor interetnice și întărirea sentimentelor separatiste, ceea ce, în opinia unui grup omogen de respondenți, sunt deosebit de actuale pentru Caucaz și pentru alte republici naționale. Rușii se tem, ceva mai puțin, de creșterea corupției și de intensificarea amenințărilor din partea Statelor Unite.
În categoria temerilor periferice, specialiștii Centrului au numit înrăutățirea situației economice din țară, reducerea capacității de apărare, eventualitatea unei revanșe a oligarhiei și un conflict civil acut, dar și eventualitatea ridicată a izbucnirii unui război cu țările NATO.
Studiul a fost realizat la data de 29 ianuarie, pe baza a patru grupuri omogene de respondenți din Moscova, Perm (preajma Uralilor), Volgograd și Irkuțk (Siberia centrală).

În acest context, Lenta.ru preia o recentă declarație a directorului general al Centrului național pentru studierea opiniei publice (VȚIOM), Valeri Fiodorov, potrivit căruia rușii tânjesc după schimbări și nu se tem de ele. În opinia expertului, încrederea rușilor în vechiul guvern a fost zguduită de modificările aduse la legea pensiilor. El a mai amintit că, în urmă cu aproape doi ani, când Putin și-a anunțat candidatura, el a anunțat schimbări iminente, care nu au putut fi, însă, îndeplinite de guvern. Noul cabinet de miniștri trebuie să răspundă așteptărilor societății și să schimbe în mai bine situația din economie și sfera socială.

owner

Recent Posts

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

9 minute ago

Președintele Cubei este pregătit să reziste Statelor Unite

După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…

30 de minute ago

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

16 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

16 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

17 ore ago

Peskov: Kremlinul condamnă uciderea secretarului Consiliului de Securitate al Iranului, Larijani

Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…

22 de ore ago
# #