Categories: Economie

Omul de afaceri Leonid Boguslavski lansează un nou fond de investiții

Fondatorul companiei RTP Global, întreprinzătorul rus Leonid Boguslavski (în imagine), intenționează să înființeze un nou fond de investiții în valoare de 650 de milioane de dolari. Omul de afaceri va fi principalul investitor al fondului, informează cotidianul ”Kommersant”.

Leonid Boguslavski caută un manager pentru noul fond de investiții, care, potrivit unor surse din cadrul RTP Global, va avea sediul la Londra. ”La un moment dat, orice fond va lansa următorul fond. Esențial este când se va întâmpla acest lucru”, a declarat omul de afaceri, refuzând alte comentarii. Noul fond ar urma să devină cel mai mare dintre fondurile gestionate de RTP Global și va permite atragerea unui număr mai mare de parteneri.

Ultima dată, RTP Global a lansat un fond de investiții la sfârșitul anului 2017, despre care, în noiembrie 2018, se scria, într-un comunicat oficial, că este un fond global de 200 de milioane de dolari, o mare parte din bani urmând să fie cheltuiți pentru proiecte aflate în diferite stadii de dezvoltare, în India. Alt fond, RTP Ventures, a fost creat în 2011, având un capital de 120 de milioane de dolari.

RTP Global (care, până în 2018 a funcționat ca ru-Net) și-a concentrat activitatea pe investiții în companii tehnologice, care lucrează în diferite sectoare, precum inteligență artificială, transport, comerț electronic, etc. Boguslavski a fost unul dintre primii oameni de afaceri care au investit în Yandex, Ozon și alte mari companii de IT din Rusia.

owner

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Consiliul pentru Pace prin forță

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…

3 ore ago

Interzicerea livrărilor de energie din Rusia. Ungaria a mers în justiție

Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…

8 ore ago

În ianuarie, Europa a majorat drastic achizițiile de gaz rusesc

Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…

9 ore ago

Politolog: Rusiei i s-a întins o capcană

Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…

9 ore ago

Peskov: Negocieri între Putin și Zelenski sunt posibile doar la Moscova

Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…

9 ore ago

Lavrov, despre noua poziție a Moscovei în negocierile privind Ucraina

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…

10 ore ago

This website uses cookies.