Categories: Rusia de azi

Putin: Cine a creat racheta ”Iskander”

Rusia se află la cel mai înalt nivel, nu numai în domeniul tehnologiilor militare, ci și în dezvoltarea celor civile, a declarat președintele Vladimir Putin, în episodul nouă al interviului acordat agenției TASS. Potrivit spuselor sale, proiectele avansate sunt realizate cu participarea directă și implicată a tinerilor specialiști care au creat, spre exemplu, sistemele de rachetă ”Iskander”.

”În industria atomică, lucrăm, chiar foarte bine. Practic, i-am întrecut pe toți – noi construim cele mai multe blocuri nucleare pentru centralele electrice din lume. Nu este vreo armă, nicidecum. Este înaltă tehnologie, care se dezvoltă activ”, a arătat liderul de la Kremlin, precizând că Rusia se află la un nivel înalt și în domeniul dezvoltării tehnicii de luptă, inclusiv a celei de aviație.

Separat, el a subliniat faptul că astfel de arme moderne, precum sistemul de rachetă ”Iskander” sau sistemul de laser ”Peresvet”, au fost create de echipe de tineri specialiști ruși.

«Pot să vă dau și alte exemple: a venit un grup de tineri de la institut. O întreagă grupă a venit la unul dintre institutele noastre și a făcut ”Iskander”», a spus președintele. «Au venit niște tineri și, în câțiva ani, au făcut ”Iskander”, una dintre armele noastre moderne, cu care ne mândrim, cea mai bună din lume. Au venit tineri și au făcut ”Peresvet”. Este doar un exemplu din industria de apărare. Ei le-au făcut», a insistat șeful statului.

”Vom continua să lucrăm și în domeniul civil. Avem, deja, propriile produse farmaceutice, foarte bune și așa mai departe. Totul, treptat, în creștere”, a asigurat Putin.

Rachetele ”Iskander” sunt destinate distrugerii unor ținte precum sisteme de rachetă, sisteme de artilerie cu rază lungă de acțiune, avioane și elicoptere staționate la sol, puncte de comandă și centre de comunicații.

owner

Recent Posts

În Cernăuți, medicii au vândut părți de cadavre, tăind oase și organe

În Cernăuți a fost descoperită o rețea ilegală: conducerea morgii regionale dezmembra cadavre la scară…

3 ore ago

Zaharova: Încă un pas în direcția implicării tot mai profunde a statelor europene membre NATO în conflict

Din briefingul purtătoarei de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova (Moscova, 27…

3 ore ago

Medvedev: Nu se planifică nici o mobilizare

Statul dispune de suficienți oameni care semnează voluntar contracte, a adăugat policianul, citat de agenția…

9 ore ago

Pe scurt. Despre un război între Rusia și NATO

Cunoscutul teoretician de geopolitică, prof.John Mearsheimer, a declarat că este convins că nu va fi…

10 ore ago

Rușii produc în serie sisteme de bruiaj a sateliților Starlink

Cel mai nou sistem rusesc de neutralizare radioelectronică ”Volna-Kupol-Garant”, capabil să contracareze în mod eficient…

10 ore ago

Elveția a lansat o provocare Statelor Unite din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei

Politolog: Elveția a decis să renunțe la sancțiunile împotriva Federației Ruse din cauza situației din…

13 ore ago