Categories: Rusia si lumea

Putin: SUA vor ca, sub controlul lor, Ucraina să trăiască pe seama Rusiei

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că Statele Unite vor să asigure existența Ucrainei, pe seama Rusiei. În cadrul proiectului TASS ”20 de întrebări pentru Vladimir Putin”, șeful statului a declarat că, după ce Moscova și Kievul au semnat noul acord de tranzit al gazelor naturale, sancțiunile ar fi trebuit anulate, ceea ce nu s-a întâmplat, însă.

”Statele Unite curtează Ucraina și au luat-o sub control extern, dar vor ca Ucraina să existe, inclusiv pe banii noștri. Americanii nu vor să le dea bani”, a spus președintele Rusiei. Potrivit spuselor sale, este vorba despre ”banii de tranzit”, iar SUA au introdus sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream-2, sub pretextul asigurării acestui tranzit.

Președintele a afirmat că, acum, pentru sancțiuni rămâne un singur motiv – ”asigurarea unor avantaje concrete pentru propriul GNL, propriul gaz lichefiat”. ”Să livreze pe piața de desfacere marfa lor, doar pentru interesul lor egoist și în defavoarea consumatorului din Europa. Dacă sursa primară de energie este cu 25-30% mai scumpă, scade competitivitatea economiei germane, dar și a celei europene”, a subliniat Vladimir Putin. El a amintit că SUA s-au opus și primului proiect Nord Stream.

”Kommersant” menționează că, în decembrie 2019, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat proiectul de lege privind bugetul apărării, unde sunt prevăzute sancțiuni împotriva proiectelor Nord Stream-2 și Turkish Stream. SUA au afirmat că, prin intermediul acestor sancțiuni, americanii vor să protejeze ”securitatea energetică europeană”. După aceea, firma Allseas Group, specializată în așezarea conductelor pe fundul Mării Baltice și care lucra pentru Nord Stream-2, și-a suspendat activitatea, retrăgându-și navele din zonă. Ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, a declarat, la acea dată, că Rusia poate definitiva singură gazoductul.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

6 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

6 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

7 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

7 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

17 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago