Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președintelui rus/ Foto: TASS
”În ceea ce privește piața de hidrocarburi, situația a fost prognozabilă. Urmărim cu atenție tendințele din acest domeniu”, a subliniat Peskov, amintind că producătorii ruși sunt în permanent contact cu Ministerul Energiei al țării. ”În cazul de față, se face tot ce trebuie”, a asigurat secretarul de presă al președintelui rus.
”Au existat previziuni și prognoze că va interveni o perioadă de scădere a prețurilor la petrol și resursele energetice”, a adăugat Peskov.
”Deci, pentru noi nu a fost o surpriză”, a insistat oficialul, menționând că președintele nu și-a planificat vreo întrevedere cu reprezentanți ai companiilor petroliere. De asemenea, nu vor fi nici contacte cu liderii Arabiei Saudite, dar, a explicat responsabilul rus, astfel de contacte sunt convenite operativ și, în caz de nevoie, se introduc în graficul de lucru.
Referindu-se la situația de pe piețele financiare ale Rusiei, Peskov a declarat că era de așteptat, fiind vorba despre o reacție la fluctuațiile globale, legate inclusiv de coronavirus. ”Sunt consecințe negative destul de prognozabile ale volatilității globale, provocate atât de cauze profunde, cât și de situația generată de Covid-19 la nivel global”, a spus secretarul de presă. ”În cazul de față, vedem pe piețele noastre reacția la aceste fluctuații globale”, a adăugat Peskov.
Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…
„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…
Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…
Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…
Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…
Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…