
Obiectivul de control pentru lansare de rachete balistice intercontinentale din statul Dakota de Nord, SUA. Foto de arhivă
Conform informației publicate pe site-ul Departamentului de Stat, la data de 1 martie, Rusia avea desfășurate 485 de rachete balistice intercontinentale, rachete balistice la bordul submarinelor și al bombardierelor grele (în septembrie erau 513). SUA aveau 655 (663). Rusia avea dispuse, pe aceste purtătoare, 1326 focoase (1426 în septembrie), SUA – 1373 (1376).
În plus, forțele armate ale Rusiei aveau 754 de instalații de lansare desfășurate și nedesfășurate (757, în septembrie), SUA – 800 (cifră care nu s-a schimbat din septembrie anul trecut).
Rusia și SUA efectuează monitorizarea reciprocă a arsenalelor nucleare în cadrul Tratatului START-3, intrat în vigoare în 2011. Conform acestui acord, părțile se obligă să-și reducă forțele armate la 700 de purtătoare de arme nucleare desfășurate, cu 1550 de focoase asupra lor și 800 de instalații de lansare desfășurate și nedesfășurate.
START-3 rămâne singurul tratat în vigoare între Rusia și Statele Unite în domeniul limitării armamentului. Acordul expiră în februarie 2021. Rusia a cerut SUA, în repetate rânduri, să îl prelungească, dar, deocamdată, administrația americană nu a anunțat dacă Washingtonul este dispus să facă acest lucru.
Fostul consilier al președintelui SUA pe probleme de securitate națională, John Bolton, a declarat că START-3 nu va fi prelungit, pentru că are neajunsuri. Iar președintele SUA, Donald Trump, și-a exprimat dorința de a se elabora un nou acord nuclear trilateral între Rusia, China și SUA. Beijingul a respins, însă, această idee.
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…
Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…