
Foto: kremlin.ru
Al-Riyadhul cere, de fapt, ca Rusia să își reducă producția mai mult decât oricine altcineva. Adică, să elimine – singura de pe piață – acele 1,5 milioane de barili pe zi care au provocat dezacorduri și prăbușirea tranzacției OPEC + la negocierile anterioare, la începutul lunii martie.
Atunci, Moscova nu a acceptat o reducere a producției cu un astfel de volum, pentru toate părțile la acord.
Părțile sunt, în general, de acord că producția ar trebui redusă cu 10 milioane de barili pe zi; singura problemă este cum se împarte întregul volum.
Potrivit Arabiei Saudite, cota sa va scădea cu 3 milioane de barili, cea a Emiratelor Arabe Unite, a Irakului și a Rusiei – cu 1,5 milioane. Dar, se propune să se calculeze de la nivelurile actuale, după ce țările OPEC au crescut, brusc, producția. Astfel, Riyadhul a ridicat producția de la 9,8 milioane de barili la 12,3 milioane, ceea ce înseamnă că reducerea față de martie va fi de doar 0,5 milioane de barili. În Emiratele Unite, producția a crescut, de atunci, cu un milion de barili, iar în Iran – cu 200 000.
Rusia nu a crescut producția, în aprilie, menținând-o la 11,2 milioane. Prin urmare, ea insistă ca să fie aplicate cotele la volumul mediu pentru trimestru. Până acum, aceste diferențe nu au fost depășite.
Părțile sunt de acord, doar că și companiile americane ar trebui să ia parte la reducerea producției; însă, președintele american, Donald Trump, nu a confirmat, încă, această intenție.
“Poate îl vom accepta, poate nu”, a răspuns el la întrebarea dacă Washingtonul este de acord să decidă să-și reducă propria producție.
Tocmai Trump a fost acela care a anunțat noi negocieri în format OPEC +. După ce a vorbit cu Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, el a anunțat că 10-15 milioane de barili ar putea ieși de pe piață. În același timp, mai târziu, șeful Casei Albe a precizat că un astfel de volum ar trebuie să-l acorde Rusia și OPEC, iar Statele Unite nu își vor lua nicio obligație. Inițial, se aștepta ca reuniunea OPEC + să aibă loc la 6 aprilie, dar a fost amânată pentru data de 9 aprilie. Unul dintre motivele acestei amânări, potrivit surselor, ar fi disputa dintre Moscova și Riyadh cu privire la vinovatul pentru izbucnirea războiului prețurilor. Cele două părți dau vina una pe cealaltă pentru scăderea prețurilor la petrol de două ori și jumătate, pe fondul unei scăderi drastice a cererii.
Cu toate acestea, piața petrolului se comportă pozitiv cu privire la viitoarele negocieri. Petrolul brut Brent se ridică la 34 de dolari pe baril, ceea ce este cu aproape 10 dolari mai mult decât înainte de primul anunț al tranzacției.
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…