Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: atomic-energy.ru
”În Rusia, sunt ingineri foarte talentați, dar obiectivul lor ar trebui să fie dezvoltarea unor rachete-purtătoare capabile să fie reutilizate. În caz contrar, succesul este imposibil”, a scris miliardarul american, pe contul său de Twitter.
Într-o altă postare, el a apreciat că, ”în viitor, rachetele purtătoare de unică folosință vor fi un fenomen la fel de straniu cum ar fi astăzi avioanele de unică folosință. Totul trebuie refolosit”, a insistat Elon Musk. În opinia lui, proiectul ”Baikal”, ce presupune dezvoltarea unui accelerator reutilizabil pentru prima treaptă a rachetei purtătoare ”Angara”, este unul de succes.
În virtutea dreptului la replică, directorul general al Roskosmos, Dmitri Rogozin (în imagine), a scris pe aceeași rețea socială că instituția pe care o conduce ”nu are nevoie de indicații de la Washington”. ”Acestea sunt cinismul și ipocrizia opozanților noștri. În locul unei lupte cinstite pe piața lansărilor spațiale, ei susțin sancțiunile împotriva noastră și folosesc dumpingul, fără să fie pedepsiți. Iar, când sunt întrebați despre prețul real al serviciilor de lansare, roșesc și, în loc de răspuns, încearcă să inducă în eroare”, a scris Rogozin.
Anterior, Rogozin a anunțat că Roskosmos va reduce costul serviciilor de lansare cu mai mult de 30%, pentru a spori prezența pe piețele internaționale și ca răspuns la politica de dumping promovată de companiile americane.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…
Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…
Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…
Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…
Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…