Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: interkomitet.ru
«Demolarea monumentelor sovietice în Polonia, în țările Baltice, iar, acum și în Cehia, dar și ”decomunizarea” fără drept de apel din Ucraina constituie o negare a istoriei și, într-un final, o barbarie. În primul rând, aceste monumente trebuie să ne amintească de realizările URSS și, ca în cazul Pragăi, de eliberarea de fascismul german de către Armata Roșie și de sfârșitul războiului. Acolo nu trebuie nimic explicat. Această memorie trebuie păstrată, dacă nu vrem să repetăm greșelile și crimele trecutului», a declarat Noy.
Deputatul a subliniat că monumentele sovietice trebuie privite în sens pozitiv, precum monumente ale prieteniei între popoare. De asemenea, el și-a exprimat îndoiala că în Cehia, ca și în alte țări, apariția ”decomunizării” este aprobată de cetățeni.
”Mă îndoiesc că asemenea acțiuni și o astfel de clasificare politică sunt percepute ca fiind ceva pozitiv, de către numeroși cehi. În Cehia și în Polonia sau, firește, în Ucraina aceste demolări de monumente, acest nou vandalism este privit, de mulți, cu ochi critici”.
Alexander Noy a asigurat că, în Germania, un asemenea scenariu nu este posibil, în pofida apelurile presei germane proamericane de a ”desființa” memorialele sovietice. Potrivit spuselor sale, unele monumente sunt supuse vandalismului ”de jos”, dar totul este urmărit de reprezentanții puterii.
Între timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a pronunțat în apărarea șefului regiunii Praga-6, Ondrzej Kolář, care a inițiat demontarea monumentului mareșalului sovietic Ivan Konev. După cum spune vorba românească, cine se asemănă se adună.
De menționat că, la 3 aprilie, în cartierul Praga-6 a fost demontat monumentul dedicat mareșalului sovietic Ivan Konev. Inițiatorul acestei acțiuni, primarul raionului, Ondrei Kolar, a anunțat că statuia va fi încredințată unui muzeu al istoriei secolului XX.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…