Hot News
1572829545_130_0_2861_2048_1400x0_80_0_0_04c34b8a1c74d8eed0e7c4cf9ca0a2b5
Rusia a început să exporte un preparat împotriva coronavirusului
02/07
1577713048_bolshaya_troika_f
Vyacheslav Samoshkin: Parabola politică a lui Vladimir Putin și invitația la dialog
03/07

Putin: Îi înțeleg pe cetățenii noștri care au votat împotrivă

RIAN_6261038.HR.ru_d_850

Federația Rusă. Votul național din 1 iulie: ”CONSTITUȚIA NOASTRĂ”/ Foto: RIA Novosti

Președintele Vladimir Putin a declarat că îi înțelege pe cetățenii care au votat împotriva amendamentelor la textul Constituției. În ultimă instanță, a spus șeful statului, sunt multe probleme la a căror rezolvare trebuie să lucreze autoritățile, relatează ”Rossiiskaia Gazeta”.

Adresând mulțumiri celor care au susținut modificările propuse la Legea fundamentală în cadrul votului național, Vladimir Putin a vorbit și despre cei care au bifat cuvântul ”NU”.

”Îi înțeleg pe cetățenii noștri care au votat împotrivă”, a spus liderul de la Kremlin. ”Este un adevăr faptul că mai sunt multe probleme nerezolvate. Frecvent, oamenii se confruntă cu nedreptatea, neomenia, cu indiferența; mulți duc, încă, o viață grea și dificilă”.
Putin a arătat că, de multe ori conducerea țării ”are impresia că facem tot posibilul”.

”Dar, nu. Viața ne arată altceva. Viața ne demonstrează că deseori nu procedăm cum trebuie, deși ar trebui să acționăm mai rapid, mai precis, mai organizat, mai eficient”, a subliniat președintele.

În același timp, a continuat el, majoritatea covârșitoare a cetățenilor cred că autoritățile sunt în stare. Șeful statului este convins că ”așa-numitul guvern extins – de la municipalitate la președinte – are obligația de a face în așa fel încât să justifice această mare încredere a oamenilor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3500484