
Foto: coronavirus.center
Putin a subliniat că este importantă evaluarea și luarea în calcul, în avans, a tuturor riscurilor pandemiei, pentru că situația poate evolua în orice direcție.
În privința vaccinului anti-Covid, șeful statului a declarat că preparatul trebuie să fie eficient si sigur. ”În cazul unui vaccin, cerințele cheie sunt eficiența și siguranța lui dovedite. De aceea, trebuie acționat cât se poate de cumpătat și corect, cu respectarea tuturor cerințelor și a regulilor din acest domeniu complex. Încrederea în acest vaccin trebuie să fie absolută”, a subliniat Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.
Potrivit precizărilor sale, acestea sunt criteriile după care guvernul se va orienta, când va lua decizia de vaccinare a populației împotriva noului coronavirus.
Prezentă la consfătuire, vicepremierul Tatiana Golikova a arătat că cele mai mari perspective le au două vaccinuri. Înregistrarea vaccinului dezvoltat de Centrul ”N.Gameleia” este planificată pentru august, iar lansarea în producția de masă, în septembrie. Vaccinul centrului ”Vektor” – în septembrie și, respectiv, în octombrie.
În același timp, liderul de la Kremlin a cerut Guvernului și fabricanților de produse farmaceutice din Rusia să asigure o aprovizionare stabilă a pieței cu medicamente, inclusiv cu cele împotriva noului coronavirus, ”pe care noi le avem”.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…