Categories: Rusia si lumea

Kremlinul așteaptă ca rușii reținuți în Belarus să fie eliberați

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că nici până acum nu au fost prezentate informații care să justifice reținerea cetățenilor ruși în Belarus, relatează agenția TASS.

Kremlinul așteaptă ca rușii reținuți în Belarus în noaptea de 29 spre 30 iulie să fie eliberați în cel mai scurt timp, a afirmat Peskov adresându-se jurnaliștilor. El a precizat că nici până acum nu au fost prezentate informațiile care să justifice reținerea cetățenilor ruși.

”Dar noi sperăm, ba chiar suntem convinși că, în cel mai scurt timp, colegii noștri din Belarus se vor lămuri în privința acestui incident și îi vor elibera pe cetățenii ruși”, a spus Peskov. El a calificat drept fără echivoc faptul că ”reținerea nejustificată a cetățenilor ruși, și este vorba despre 33 de cetățeni, nu prea se încadrează în parametrii relațiilor unionale”.

”Tocmai de aceea sperăm că în cel mai scurt timp incidentul va fi elucidat de aliații noștri belaruși și cetățenii vor fi puși în libertate”, a insistat secretarul de presă al președintelui rus. Peskov a refuzat însă să răspundă dacă Moscova consideră că este vorba despre o chestiune motivată politic.

Peskov a subliniat că autoritățile de la Kremlin ”sunt deosebit de îngrijorate de faptul că nici până în prezent nu a fost asigurat accesul consular la cetățenii ruși reținuți”. ”Sperăm că acest lucru se va întâmpla cât mai curând”, a arătat politicianul.

”Ce putem afirma cu mare certitudine este că respectivii cetățeni ruși erau în trecere în Belarus, în tranzit, ei urmând să plece într-o altă țară, prezența lor nu are nici o legătură nici cu Republica Belarus în sine sau cu treburile belaruse”, a asigurat reprezentantul Kremlinului, adăugând că acești ruși sunt angajați ai unei firme private de protecție, ei intârziaseră la avion, așteptau alt zbor, ”aveau bilete spre Istanbul”.

”Nu aveau asupra lor nimic ilegal și nu comiteau nici o acțiune ilegală”, a subliniat Peskov.

Secretarul de presă al liderului rus a răspuns negativ la întrebarea dacă au existat contacte între președinții celor două țări – Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko – după reținerea rușilor în Belarus. ”Între cei doi președinți nu au existat contacte, nu și-au telefonat încă”, a menționat reprezentantul Kremlinului, arătând că toate contactele se realizează pe linia MAE și prin ambasada Rusiei la Minsk.

Pe de altă parte, Peskov a subliniat că Rusia speră că alegerile prezidențiale din Belarus, programate pentru 9 august, se vor desfășura cu succes maxim și că nu intenționează să se amestece în ele.

”Belarus este aliatul nostru și, desigur, noi vrem ca întreaga campanie electorală să se deruleze cu maxim de succes. Nu avem de gând să ne amestecăm”, a spus reprezentantul Kremlinului. De asemenea, el și-a exprimat speranța că aceeași campanie electorală din Belarus va ”corespunde tututor principiilor și normelor libertării de exprimare”.

Între timp, șeful MAE ucrainean, Dmitri Kuleba a anunțat că Ministerul de Externe al Belarus a predat Kievului lista cetățenilor Rusiei cu rugămintea de a verifica implicarea lor în comiterea de infracțiuni pe teritoriul ucrainean, în special dacă au luat parte la acțiuni militare în Donbass.

”Am primit lista cetățenilor reținuți în Belarus, iar MAE belarus ne-a adresat rugămintea de a transmite documentul organelor competente ale Ucrainei în vederea verificării comiterii de către persoaneler indicate de infracțiuni în statul nostru și a participării la acțiuni militare”, a spus șeful diplomației de la Kiev.

El a arătat că funcționarii organelor de ordine lulcrează activ la listă și verifică dacă cetățenii Rusiei reținuți în Belarus au cetățenie ucraineană.

Pe 29 iulie, în Belarus au fost reținuți 33 de cetățeni ai Rusiei. Unii dintre ei au pașapoarte de cetățeni ai Belarusului și ai Ucrainei, menționează agenția Regnum.

owner

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

10 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

11 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

12 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

13 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

14 ore ago

This website uses cookies.