Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Ministerul rus al Sănătății a postat, pe site-ul său, o fotografie cu primul vaccin anti-Covid-19, înregistrat în lume. "Gam-COVID-Vac", botezat ”Sputnik V”, este un vaccin vectorial cu două componente, bazat pe adenovirus uman și a fost dezvoltat de Centrul de Cercetări ”N.Gamaleia” din Moscova. Medicamentul a fost testat pe rozătoare, primate și pe două grupuri a câte 76 de voluntari/ Foto: Ministerul Sănătății al Rusiei
Foto: TASS
“Din câte știu, a fost înregistrat, pentru prima dată în lume, în această dimineață, un vaccin împotriva noului coronavirus”. Șeful statului a menționat că știe deja despre acțiunea eficientă a noului vaccin și că acesta formează o imunitate stabilă.
Președintele și-a exprimat speranța că Rusia va lansa o producție în masă a vaccinului, în viitorul apropiat. El a mai subliniat că vaccinarea ar trebui să fie “exclusiv voluntară”, astfel încât toată lumea să poată beneficia de realizările oamenilor de știință ruși.
“Știu că lucrul asupra vaccinurilor de acest fel continuă și în alte instituții din Rusia. Doresc succes tuturor specialiștilor. Trebuie să le fim recunoscători celor care au făcut acest prim pas, foarte important pentru țara noastră și, în general, pentru întreaga lume”, a spus președintele.
Anterior, Vladimir Putin a cerut guvernului să asigure din bugetul federal finanțarea vaccinării în masă a populației Rusiei, astfel încât, pentru cetățeni, tratamentul să fie gratuit, informează un comunicat postat pe site-ul oficial al Kremlinului, preluat de Lenta.ru.
Se presupune că la toamnă și în iarnă vor fi vaccinați, de asemenea, împotriva gripei – până la 60% dintre ruși și până la 75% din persoanele care intră în grupurile de risc, operațiune ce va fi efectuată tot din mijloacele statului.
Altă dispoziție emisă de șeful statului are în vedere alocarea de fonduri pentru necesitățile medicilor. Astfel, bugetul federal pentru 2021 și pentru perioada 2022 și 2023 trebuie să țină cont, cu prioritate, de necesarul organizațiilor medicale de medicamente, mijloace de protecție, sisteme de testare, aparatură, produse de dezinfectare și antiseptice și alte metode de diagnosticare și tratare a infecțiilor respiratorii virale.
Pentru bolnavii de Covid-19, va fi păstrat numărul paturilor de spital în perioadele de toamnă și iarnă 2020-2021, cu posibilitatea organizării unui număr suplimentar de paturi. Guvernul trebuie să controleze volumul de producție și livrările de preparate autohtone pentru vindecarea pacienților de Covid-19 și alte infecții respiratorii acute.
Potrivit epidemiologului Mihail Favorov, al doilea val al pandemiei de coronvirus trebuie așteptat în luna octombrie, când virusul va avea un comportament mai agresiv. El a estimat că rușii vor trebui să poarte masca de protecție încă doi ani.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…