
Foto: TASS
Foto: screenshot video/kp
«Președintele… a trecut, la volanul „Aurusului”, pe noua porțiune, a cincea, din autostrada „Taurida”», se spune în comunicat.
Putin a fost însoțit de ministrul transporturilor, Evgheni Dietrich, directorul general al Societatea „VAD” (contractantul construcției autostrăzii), Valeriu Abramov și tehnologul principal la „VAD”, Andrei Volkov.
La emisiunile postului de televiziune „Rossia 24”, se vede că șeful statului rus, aflat la volanul mașinii „Aurus”, își fixează centura de siguranță. El a subliniat că a făcut acest lucru, „pentru a nu plăti amendă”.
Autostrada „Tavrida”, cu patru benzi, se află în construcție din în 2016. Ea leagă Sevastopolul de Kerci, prin Simferopol. Circulația integrală, pe autostradă, urmează să se deschidă în luna septembrie a anului 2020.
Foto: sdelanounas
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…