Categories: Rusia si lumea

Kosaciov: Muntenegru ar putea renunța la orientarea anti-rusă

Șeful Comitetului internațional din Consiliul Federației Ruse (Camera superioară a Parlamentului rus), Konstantin Kosaciov, consideră că, în urma alegerilor parlamentare de duminică, Muntenegru ar putea schimba cursul strategic, îndepărtându-se de orientarea anti-rusă, relatează Rambler.ru.

”După toate probabilitățile, alegerile parlamentare din Muntenegru ar putea modifica nu doar repartizarea forțelor politice, ci și cursul strategic. Pentru prima dată, partidul (Partidul Democrat al Socialiștilor, n.r.) lui Djukanovic (președintele Milo Djukanovic, n.r.), aflat la guvernare timp de trei decenii, nu a obținut majoritate proprie. Cartea anti-rusă, care s-a conturat în plin centrul campaniei electorale, nu a putut fi jucată, de această dată”, a scris senatorul Kosaciov pe pagina sa de Facebook.

Politicianul crede că este posibil ca, ”din nou, să vedem alt Muntenegru”, ”cel pe care, timp de decenii, l-au legat de vecina Serbie și de apropiata Rusie interese comune și simpatii sincere”.

Cea mai mare coaliție de opoziție – ”Pentru Viitorul Muntenegrului” – și-a anunțat, în noaptea de duminică spre luni, victoria (după numărarea voturilor, formațiunea a obținut 32,55% din sufragii, la mică distanță de PDS, cu 35,06%, n.r.). Liderul ei, Zdravko Krivokapic, a îndemnat la crearea unui guvern de experți. Într-un comentariu pentru TASS, el a declarat că formațiunea sa intenționează, împreună cu ”Lumea – națiunea noastră” și ”Negru pe alb” să formeze un cabinet de miniștri pe baza majorității de care dispun – 41 de locuri din cele 80 ale noului Parlament.

Potrivit datelor Comisiei electorale de stat, dispun de drept de vot 540.000 din cei aproximativ 620.000 de cetățeni ai Muntenegrului. În cursa pentru cele 81 de locuri din Parlamentul unicameral s-au înscris 11 partide și coaliții, notează Rambler.

owner

Recent Posts

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

21 de minute ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

2 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

3 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

3 ore ago

Președintele Cubei este pregătit să reziste Statelor Unite

După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…

4 ore ago

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

19 ore ago
# #