Categories: Economie

Parcurile eoliene au readus în Rusia energia ”verde”

În Rusia funcționează deja peste 20 de parcuri eoliene, alte 20 se află în faza de construcție și încă 24 de proiecte vor fi lansate în următorii ani.

Până la sfârșitul anului 2019, două treimi dintre capacitățile energiei eoliene europene erau concentrate în cinci țări: Germania (61 GW), Spania (26 GW), Marea Britanie (peste 24 GW), Franța (circa 17 GW) și Italia (11 GW). Din punctul de vedere al consumului de energie eoliană, pe primul loc, în Europa, se află Danemarca, cu 49% din total, urmată de Irlanda (33%) și Portugalia (27%). Iar, potrivit estimărilor Agenției Internaționale a Energiei, energia produsă de puterea vântului va ajunge cel mai mare producător de electricitate din Europa până în 2027.

Consultat de agenția NSN, Serghei Sizikov, expert în domeniul energiei electrice, a declarat că Rusia a intrat în această cursă, astfel că, acum, construiește activ propriile parcuri eoliene, folosind aparatură de producție autohtonă.

«În Rusia s-a revenit la dezvoltarea energiei ”verzi” din cauza vastului teritoriu al țării, în primul rând. Nu oriunde pot fi construite hidrocentrale, centrale nucleare sau termocentrale, dar sunt sectoare unde este nevoie de capacități suplimentare de energie electrică la cele deja existente. În aceste regiuni, sar în ajutor sursele regenerabile de energie. De aceea, în ultimii cinci ani, la noi s-au reluat activ lucrările de realizare a parcurilor eoliene, iar cel mai important este că acestea se fac cu componente de fabricație autohtonă. În Regiunea Ulianovsk se produc elemente componente ale centralelor eoliene. Acolo se fac lamele turbinelor, iar în regiunea Rostov se derulează un proiect de fabricare a catargelor pentru respectivele centrale”, a detaliat Sizikov.

Potrivit expertului, cel mai mare avantaj al centralelor eoliene constă în faptul că ele pot fi ridicate și date în exploatare foarte repede. În plus, parcurile eoliene nu reclamă o implicare majoră a omului. Spre exemplu, în Regiunea Kaliningrad a fost dat în exploatare primul parc eolian complet digitalizat din Rusia, cu o mai mare amortizare a cheltuielilor comparativ cu o hidrocentrală sau centrală nucleară. Toți acești factori au dat un nou impuls construcției de parcuri eoliene în Rusia.

Oficialul rus a menționat, de asemenea, că energia verde cunoaște o dezvoltare dinamică în sudul țării, mai exact în regiunea Rostov, în Republica Adîgheia, în Ținutul Krasnodar, dar și în Crimeea, adică în zone unde se înregistrează un deficit de energie.

Sizikov a adăugat că în Rusia funcționează peste 20 de parcuri eoliene, cu 564 de turbine. De asemenea, sunt în diferite faze de realizare 20 de proiecte cu o capacitate de peste 660 MW, iar în diferite regiuni din Rusia au fost anunțate alte 24 de proiecte. Volumul planificat de proiecte dedicate energiei eoliene va atinge 3383,6 MW până în 2024.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

3 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

4 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

4 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

5 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

15 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago