
Senatorul rus Aleksei Pușkov/ Foto: RIA Novosti
El a atras atenția asupra diferenței dintre protestele de la Paris și cele de la Minsk, menționând că “vestele galbene” nu amenințau președinția lui Macron. “În Belarus, situația este cu totul altfel”, a subliniat senatorul.
Pușkov a adăugat că, în această situație, nu înțelege speranța autorităților de la Minsk privind continuarea unei politici externe multi-vectoriale, «în condițiile în care, dinspre Occident, la adresa lui Lukașenko nu răsună altceva decât un singur lucru: “Nu, nu și nu ”. Și după ce Lukașenko l-a numit pe Macron “politician imatur”, el poate pune cruce, cu siguranță, oricăror iluzii legate de politica „multi-vectorială”, dacă le mai are», a explicat parlamentarul. Potrivit lui, în aceste condiții, șeful statului belarus nu mai are alt vector decât Statul Unional, alături de Rusia.
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
View Comments
Macron ar trebui sa îsi vadă de conducerea Franței la el in hexagon vestele galbene protestează de mai mult timp și nimeni din afara țării nu ia cerut demisia.vestele galbene au ieșit la protest chiar acum recent