
La cursa prezidențială din Republica Moldova participă opt candidați/ Foto: mejdurecie.md
«Observăm foarte clar că scenariul ”revoluției” este pregătit de americani și pentru Moldova, care își va alege președintele în noiembrie. Statelor Unite nu le convine actualul șef al statului, Igor Dodon, care întreține relații constructive cu țările CSI, inclusiv cu Rusia», a afirmat Narîșkin, într-un comunicat.
Potrivit spuselor sale, Departamentul de Stat al SUA a cerut ambasadei sale de la Chișinău să insufle opoziției locale ideea de a organiza acțiuni de protest, cerând anularea rezultatului votului în cazul victoriei actualului președinte al Moldovei, Igor Dodon. Diplomații americani duc, deja, muncă de lămurire cu structurile de forță ale țării, pentru ca acestea să nu se opună protestelor, a arătat Narîșkin.
De asemenea, potrivit datelor SVR, organizațiile nonguvernamentale și mass-media asociate cu SUA ”aruncă” deja în spațiul public informații false, conform cărora autoritățile locale ar pune la cale falsificarea rezultatelor scrutinului. Mai mult, se pregătește trimiterea, în Moldova, «a unor grupuri de specialiști americani în ”revoluții colorate”, a căror misiune este evidentă», a continuat șeful SVR.
Narîșkin a subliniat că Statele Unite întreprind ”tentative grosolane” de a influența situația postelectorală din Republica Belarus și Kîrgîzstan. În primul caz, acțiunile de protest continuă din 9 august, din momentul realegerii în funcția de președinte a lui Aleksandr Lukașenko, iar în al doilea caz – după alegerile parlamentare din 5 octombrie.
Alegerile prezidențiale din Moldova sunt programate pentru 1 noiembrie. Pentru funcția de șef al statului concurează opt candidați (în imagine), inclusiv Igor Dodon, aflat în fruntea țării din decembrie 2016, menționează ”Vedomosti”.
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…