Categories: Rusia si lumea

Printre primele: Rusia a depus la OMS cererea de precalificare a vaccinului ”Sputnik V”

Fondul pentru Investiții Directe al Rusiei (RFPI, fond suveran al Federației Ruse) a trimis Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) o solicitare pentru procedura accelerată de înregistrare (Emergency Use Listing, EUL) și precalificarea primului vaccin din lume împotriva coronavirusului, ”Sputnik V”,  dezvoltat pe o platformă îndelung studiată, cea a vectorilor adenovirali umani. Astfel, Federația Rusă a devenit una dintre primele țări din lume care s-a adresat OMS în vederea precalificării vaccinului ei împotriva infecției de coronavirus.

Programul de precalificare este un program al Organizației Națiunilor Unite, coordonat de OMS. Este singurul program global de asigurare a calității medicamentelor. Precalificarea medicamentelor OMS presupune evaluarea calității, siguranței și eficienței produselor. Preparatul medicinal este introdus în lista medicamentelor care au trecut precalificarea, cu condiția de a corespunde cerințelor și standardelor impuse de OMS.

În condiții de pandemie, înregistrarea accelerată a vaccinului în cadrul procedurii EUL permite vaccinului rusesc să devină accesibil în întreaga lume, într-un termen mai scurt, comparativ cu procedurile obișnuite și să susțină eforturile globale de prevenire a infecției cu coronavirus. Trecerea cu succes a precalificării oferă oportunitatea de a include ”Sputnik V” pe lista de medicamente folosite pentru achiziții, de către țări și organizații internaționale, în vederea gestionării achizițiilor în masă de medicamente.

Kirill Dmitriev, directorul general al RFPI, a declarat:

«Federația Rusă a fost prima țară din lume care a înregistrat vaccinul împotriva coronavirusului, ”Sputnik V”, dezvoltat pe platforma vectorilor adenovirali umani, o platformă sigură, eficientă și bine studiată. Am trimis la Organizația Mondială a Sănătății solicitarea pentru înregistrare accelerată și precalificare a vaccinului, ceea ce va permite includerea preparatului ”Sputnik V” pe lista medicamentelor ce răspund celor mai înalte standarde de calitate, siguranță și eficiență. Suntem recunoscători OMS pentru colaborarea activă și sperăm că procesul de precalificare va decurge cu succes, în toate etapele sale”, a declarat oficialul rus, în comunicatul publicat de RFPI.

 Despre Fondul pentru Investiții Directe al Rusiei

RFPI a fost creat în 2011, pentru investiții în capitalul de acționariat al companiilor, în special a celor de pe teritoriul Rusiei, împreună cu cei mai mari investitori străini – financiari și strategici. Fondul joacă rol de catalizator al investițiilor directe în economia rusă. În prezent, RFPI dispune de o bună experiență în realizarea cu succes, alături de parteneri străini, a peste 80 de proiecte, cu un volum total de 1,9 trilioane de ruble (în jur de 14 miliarde de euro), ce cuprind 95% din regiunile Rusiei. Cu venituri anuale ce reprezintă 6% din PIB-ul Rusiei, companiile din portofoliul RFPI numără peste 800.000 de angajați.

Persoane de contact pentru informații suplimentare:

Arseni Palaghin

Fondul Rus de Investiții Directe

Secretar de presă

Tel: +7 495 644 34 14, int. 2395

Mob: +7 916 110 31 41

E-mail: arseniy.palagin@rdif.ru

owner

Recent Posts

Jurnalistul Pîslaru a acuzat-o pe șefa Comisiei Europene că ignoră întrebările incomode

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…

9 ore ago

Lavrov le-a propus europenilor să stea la hotel pe durata negocierilor de la Abu Dhabi

Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…

10 ore ago

MAE rus, despre participarea președintelui Putin la summitul G20

MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…

11 ore ago

„Pusă pe linia de asamblare”: Racheta ”Oreșnik”, pregătită pentru producția de masă

Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…

11 ore ago

Patru participanți, patru medalii de aur!

Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…

12 ore ago

Riabkov: S-au intensificat acțiunile provocatoare ale Occidentului în Marea Baltică

Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…

12 ore ago