Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova/ Foto: RIA Novosti
Monumentul ostașilor Armatei Roșii, din Piața Szabadsag, Budapesta/ Foto: twitter
Diplomatul a atras atenția asupra faptului că, la 27 octombrie, în timpul unui discurs din Piața Szabadsag din Budapesta, Orban a numit monumentul situat acolo, ridicat în memoria a 80.000 de ostași ai Armatei Roșii care au căzut în timpul eliberării capitalei maghiare de sub invadatorii naziști, drept “un monument al ocupației sovietice”. «Astfel de declarații denaturează grosolan adevărul istoric și evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial, ale căror rezultate sunt consfințite de deciziile corespunzătoare ale Tribunalului de la Nürnberg, a arătat ea. Am dori să reamintim că Ungaria horthistă, cel mai apropiat aliat al lui Adolf Hitler, luând parte activă la dezmembrarea Cehoslovaciei și la agresiunea hitleristă împotriva Iugoslaviei, la 27 iunie 1941, s-a alăturat voluntar atacului Germaniei naziste asupra Uniunii Sovietice și s-a “remarcat” în teritoriile ocupate prin crimele în masă împotriva populației civile și a prizonierilor de război sovietici».
Reprezentantul oficial al Ministerului Rus de Externe a subliniat că Armata Roșie, după ce a salvat popoarele din Europa de ciuma fascistă, le-a adus pace și libertate. “În prezent, în unele state există dorința de a distorsiona acest fapt și de a omite, prin tăcere, rolul cheie al țării noastre în Victoria asupra Germaniei fasciste, de a eroda responsabilitatea istorică a unor capitale pentru crimele din perioada de război, de a dezvinovăți regimurile complicilor nazismului. Vom continua să combatem cu hotărâre asemenea falsificări”, a spus ea.
Operațiunea ”Budapesta” a început la 29 octombrie 1944, cu forțele celui de-al 2-lea și al 3-lea Front Ucrainean, devenind una dintre cele mai sângeroase și crâncene bătălii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Trupelor sovietice li se opunea Grupul german de Armate “Sud”, compus din 35 de divizii și rămășițele armatei maghiare. În timpul acestei operațiuni, Armata Roșie a avut peste 80.000 de oameni uciși și peste 240.000 de răniți.
La 9 iunie 1945, a fost instituită medalia “Pentru eliberarea Budapestei”.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.