Categories: Rusia si lumea

Comunitatea ucraineană din Crimeea, reacție la calificativul de ”peninsulă a groazei”

Ucraina este adevăratul teritoriu al groazei, unde populația vorbitoare de limbă rusă este marginalizată și unde nu există libertatea cuvântului, a declarat șefa comunității ucrainene din Crimeea, Anastasia Gridcina, citată de agenția RIA Novosti.

Afirmația vine după ce prim adjunctul ministrului ucrainean de Externe, Emine Djaparova, a declarat, vorbind în cadrul celei de-a 75-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, că regiunea Crimeea s-a transformat ”într-o peninsulă a groazei”, unde continuă ”represiunile împotriva cetățenilor Ucrainei”.

”Adevăratul teritoriu al groazei este Ucraina. Acela este locul unde milioanele de cetățeni vorbitori de limbă rusă nu se pot exprima în limba maternă, unde sunt încălcate drepturile credincioșilor celei mai mari confesiuni din țară, cea a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei. În Ucraina nu există libertatea cuvântului, iar jurnaliștii incomozi sunt pur și simplu lichidați”, a spus Gridcina pentru RIA Novosti.

Potrivit afirmațiilor sale, declarațiile reprezentanților MAE ucrainean, bazate pe minciuni evidente, nu fac decât să trezească indignare.

”Privind la cum lucrează MAE al Ucrainei, am crezut că mai rău de atât de nu poate. Dar, după cum se vede, Djaparova, numită în funcție exclusiv pe considerente politice și nu pe criterii profesionale, continuă cu succes să coboare până la zero nivelul de lucru al Ministerului său de Externe”, a apreciat Gridcina.

owner

Recent Posts

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

11 minute ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

35 de minute ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

10 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

22 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago