Lavrov: Procesul de la Nürnberg, un sprijin important pentru întărirea securității globale

Procesul de la Nürnberg a fost și rămâne un sprijin important pentru eforturile de întărire a securității globale; el previne repetarea greșelilor trecutului, a declarat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, într-un mesaj video adresat participanților la Forumului Științific Internațional ”Lecțiile Nürnbergului”, relatează agenția TASS.

Afiș al Forumului dedicat celei de a 75-a aniversări a Procesului de la Nurnberg/ Foto: minobrnauki.gov.ru

Ministrul a precizat că, la 20 noiembrie, se împlinesc exact 75 de ani de când și-a început activitatea Tribunalul de la Nürnberg, care a dat o sentință severă principalilor criminali de război ai regimului nazist. ”După înfrângerea celui de-al Treilea Reich pe câmpurile de luptă, pe baza ei au fost formulate definiții juridice de netăgăduit în privința nazismului. Procesul de la Nürnberg a devenit o platformă pentru o profundă și multilaterală conștientizare – juridică și ideologică – a tragediei celui de-al Doilea Război Mondial. Dar și pentru a privi în viitor, prin afirmarea idealurilor umanismului și înțelegerea motivelor care au condus la totala lor negare”.

În opinia lui Lavrov, rolul Tribunalului în formarea arhitecturii juridice internaționale nu poate fi supraestimat. ”Spiritul și litera procesului de judecată au devenit întruchiparea speranțelor de dreptate, de respect față de valorile vieții și a demnității umane”, a spus Lavrov. ”Sentința Tribunalului a fost imediat percepută de ONU ca una dintre bazele legale ale ordinii mondiale. Iar astăzi, această sentință continuă să fie un sprijin important în consolidarea securității globale, rămâne un avertisment împotriva repetării tragicelor greșeli ale trecutului”.

Șeful MAE Rus a subliniat că viitoarele generații pot fi protejate de catastrofele războiului numai ”prin conștientizarea deplină a faptului cum și de ce au devenit posibile ororile celui de-al Doilea Război Mondial”. ”Procesul de la Nürnberg – un exemplu de justiție penală internațională – a demonstrat că dreptatea poate fi obținută dacă un caz este abordat cu profesionalism, pe baza unei largi colaborări interstatale, a consimțământului și respectului reciproc”, a concluzionat Lavrov.

Forumul ”Lecțiile Nürnbergului”, dedicat împlinirii a 75 de ani de la începutul Procesului de la Nürnberg, intentat criminalilor naziști, se desfășoară la Moscova în zilele de 20 și 21 noiembrie. Forumul este dedicat păstrării memoriei istorice privind rolul Procesului de la Nürnberg în formarea actualei ordini mondiale.

owner

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

21 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago