Nord Stream-2: Wintershall a răspuns la amenințările SUA

Partenerul european al companiei ”Gazprom” în proiectul ”Nord Stream-2” – grupul german Wintershall – a răspuns la amenințările cu sancțiuni venite din partea Statelor Unite, scrie Lenta.ru.

Șeful companiei, Mario Mhren, a declarat că Wintershall nu se teme de restricțiile pe care le-ar putea introduce Washingtonul. În opinia lui, lucrările de construcție a gazoductului, din Rusia în Germania, vor fi finalizate. Potrivit afirmațiilor sale, consumatorii europeni trebuie să primească gaze la prețuri competitive.

Anterior, șeful Comitetului de Est al economiei germane, Oliver Hermes, a declarat că eventualele sancțiuni americane împotriva participanților europeni la ”Nord Stream-2” constituie ingerință în dreptul internațional.

El a cerut Washingtonului să respecte suveranitatea Europei și să revină la colaborarea cu autoritățile Uniunii Europene și ale Germaniei.

Lenta.ru amintește că, potrivit agenției germane DPA, administrația Statelor Unite ar fi luat legătura cu companiile care se ocupă de realizarea proiectului ”Nord Stream-2”, pentru a le avertiza referitor la consecințele preconizatelor sancțiuni. ”SUA nu vor să fie nevoite să introducă sancțiuni împotriva companiilor europene. Le sunăm pentru a le avertiza și pentru a le oferi timpul necesar să se retragă din proiect. Acest gazoductul nu va exista”, ar fi declarat un reprezentat anonim al Washingtonului, citat de DPA.

 

 

owner

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

3 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

3 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

4 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

4 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

5 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

18 ore ago