
Monumentul marelui comandant de oști, Aleksandr Suvorov, din Dumbrăveni, jud.Vrancea/ Foto: Monotorul de Vrancea
Pe lângă cei trei ambasadori, la ceremonie au participat ”domnul V. Makovskii, Atașatul militar al Ambasadei Federației Ruse, domnul I. Agatii, reprezentantul Ministerului Apărării din Rusia pentru organizarea și desfășurarea activității comemorative de cinstire a eroilor în România, angajații Ambasadei Rusiei, directorul companiei «Petrotel – Lukoil» A. Kovalenko, precum și elevi ai școlii de pe lângă Ambasada Rusiei”. Din partea română, la eveniment au luat parte Ionel Cel-Mare, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Valentin Tîlvăr, primarul comunei Dumbrăveni, reprezentanți ai Primăriei municipiului Focșani și ai garnizoanei militare.
Dumbrăveni, Vrancea. Ceremonia de depunere a coroanelor de flori la Monumentul lui A.V.Suvorov/ Foto: Monitorul de Vrancea
Au fost intonate Imnurile naționale ale Rusiei și României.
De altfel, într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a precizat: ”Am fost onorat de invitația E.S. Valery I. Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România, de a-l omagia, la monumentul de la Dumbrăveni, pe generalisimul Alexandr Vasilievici Suvorov. Este modalitatea prin care arătăm respectul pe care îl avem pentru un erou ale cărui fapte de arme au fost evocate chiar în primul Imn Național Rus – ”Să sune tunetul victoriei!”. Pe de altă parte, prezența reprezentanților Primăriei Municipiului Focșani la Dumbrăveni, alături de reprezentanții altor instituții publice din Vrancea, arată deschiderea noastră în ceea ce privește construirea unei relații bilaterale trainice.”
Conform postării de pe pagina de Facebook – Ambasada Rusiei în România, „în alocuțiunea sa, domnul Valeri Kuzmin, Ambasadorul Rusiei, a subliniat contribuția remarcabilă a comandantului rus la eliberarea Peninsulei Balcanice de sub jugul otoman, ceea ce a dus ulterior la formarea statului român suveran”. Ambasadorul Valeri Kuzmin a mulțumit autorităților locale pentru sprijinul tradițional acordat desfășurării acestui eveniment. ”La rândul său, domnul Ionel Cel-Mare, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, a subliniat că, în România, oamenii își amintesc și onorează faptele eroice ale marelui comandant rus A. Suvorov și a remarcat rolul voluntarilor români care au adus o contribuție la victoriile lui. La finalul ceremoniei, elevii au primit broșuri comemorative cu o scurtă biografie a legendarului comandant militar rus și pachete cu dulciuri. Anul acesta, Ambasada Rusă a pregătit monumentul pentru lucrări de reparații și restaurări.
Ținând cont de starea de alertă în vigoare în România, în contextul pandemiei de coronavirus, evenimentul a fost organizat în conformitate cu restricțiile sanitare și administrative impuse”, se mai arată în postarea de pe pagina de Facebook – Ambasada Rusiei în România.
Violeta Balion
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…