
Doctorul Aleksandr Miasnikov/ Foto: lenta.ru/ YouTube
”Ar fi nevoie, spre exemplu, de un vaccin ”universal” împotriva gripei – ne amenință tocmai această gripă, ”aviară” sau ”porcină”, deoarece mai devreme sau mai tâziu, trăsnetul ne va lovi! Cum scriu virologii: o epidemie serioasă se află la distanță de câteva mutații de noi!”, a scris Misanikov pe canalul său de pe rețeaua socială Telegram. El a explicat că prima mutație este trecerea virusului de la animal la om, a doua – de la om la om.
Miasnikov a amintit că, în China, prima mutație de la porci și păsări se înregistrează permanent, ”iar până la necaz nu este decât un pas!”. Tentativele de a dezvolta un vaccin universal împotriva gripei nu au fost, deocamdată, încununate de succes.
Potrivit lui Miascnikov, noul coronavirus a demonstrat că oamenii nu au fost pregătiți pentru apariția unei asemenea infecții. Iar acum s-a înțeles și de cât timp este nevoie pentru dezvoltarea unui vaccin.
”Dacă va veni un virus cu o rată a mortalității de 35-45 %, până când apare un vaccin, vor muri zeci de milioane de oameni”, a scris medicul, adăugând că, acum, toate efoturile oamenilor de știință și toate mijloacele financiare trebuie concentrate pe dezvoltarea unui asemenea vaccin”. ”În caz, contrar, mai târziu costurile vor fi mult mai mari!”.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…