Categories: Rusia si lumea

Virusologii britanici: ”Va fi un vaccin util”. Aceștia au explicat de ce vaccinul rusesc nu se bucură de încredere

Dezvoltatorii ruși sunt percepuți, în lume, cu mai mult scepticism, deoarece procesele din domeniul farmacologiei sunt, în Statele Unite și în Europa, mai transparente și mai deschise decât în Rusia, a declarat pentru CBC, profesorul de farmacoepidemiologie de la Școala de Igienă și Medicină Tropicală din Londra (London School of Hygiene and Tropical Medicine), Stephen Evans, scrie Rosbalt.ru.

”Noi nu știm cât de minuțios sunt monitorizate testele și cât de corect sunt prezentate rezultatele”, a adăugat expertul britanic.

Colegul acestuia de la Universitatea Reading, Ian Jones, a arătat, pe de altă parte, că, în general, datele privind eficacitatea vaccinului rusesc se corelează cu datele privind alte vaccinuri și, poate, preparatul rusesc va fi și el ”util”. ”Rezultatele inițiale au provocat confuzie, probabil pentru că au fost nefondate. Au fost publicate puțin cam devreme. Cred că va fi un vaccin util”, a subliniat specialistul.

Dezvoltatorul vaccinului ”Sputnik V”, Centrul ”N. Gamaleia”, a mărit eficacitatea preparatului rusesc de la 91,4% la 95%. ”Datele preliminare privind evoluția stării voluntarilor în cea de-a 42-a zi de la prima injecție (echivalentul celei de-a 21-a zi după a doua injecție), când la voluntari s-a format deja un răspuns imun stabil, arată o eficacitate a vaccinului de peste 95%”, a anunțat Centrul de Cercetare în Domeniile Epidemiologiei și Microbiologiei, ”N. Gamaleia”.

De amintit că ”Sputnik V” este primul vaccin împotriva coronavirusului înregistrat oficial în Rusia și în lume. La 11 august, președintele Vladimir Putin a anunțat că preparatul a fost testat pe una dintre fiicele lui.

 

 

owner

Recent Posts

Jurnalistul Pîslaru a acuzat-o pe șefa Comisiei Europene că ignoră întrebările incomode

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…

9 ore ago

Lavrov le-a propus europenilor să stea la hotel pe durata negocierilor de la Abu Dhabi

Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…

11 ore ago

MAE rus, despre participarea președintelui Putin la summitul G20

MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…

11 ore ago

„Pusă pe linia de asamblare”: Racheta ”Oreșnik”, pregătită pentru producția de masă

Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…

11 ore ago

Patru participanți, patru medalii de aur!

Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…

12 ore ago

Riabkov: S-au intensificat acțiunile provocatoare ale Occidentului în Marea Baltică

Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…

13 ore ago