Categories: Rusia si lumea

Relațiile cu Rusia: Joe Biden, sfătuit de un ex-consilier al lui Trump ce politică să adopte

Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, trebuie să adopte altă abordare în relațiile cu Rusia, comparativ cu politica promovată de un fost locatar de la Casa Albă, Barack Obama, care a tratat Moscova cu dispreț, a apreciat fostul responsabil de problemele cu Rusia din cadrul Consiliului Național de Securitate (BNS) al Casei Albe, Fiona Hill (în imagine), într-un interviu acordat cotidianului The New York Times și citat de RBK.

”Obama a avut o atitudine de dispreț la adresa rușilor, catalogându-i drept putere regională”, a spus Hill, adăugând că, în acel moment, autoritățile americane nu doreau să se gândească prea des la Rusia. Însă, Hill consideră că lumea s-a schimbat complet, astfel că noua administrație nu va putea acționa ca pe vremea lui Obama, când Biden a fost vicepreședinte. ”Vor trebui să gândească altfel”, a insistat fostul consilier al președintelui Donald Trump.

Hill a arătat, de asemenea, că multe dintre chestiunile cheie, pe care Biden va trebui să le rezolve, impun colaborarea cu autoritățile ruse. Este vorba inclusiv despre restabilirea mecanismelor de control al armelor, de combaterea schimbărilor climatice și de lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Interlocutoarea publicației exprimă, de asemenea, opinia că oficialii administrației Biden vor trebui să contacteze Kremlinul aproape imediat, în încercarea de a prelungi Tratatul START.

RBK amintește că alegerile prezidențiale din SUA au avut loc la 3 noiembrie, iar la 15 decembrie, în favoarea candidatului Partidului Democrat, Joe Biden, au votat suficienți membri ai colegiilor de electori pentru a confirma victoria acestuia. După anunțul rezultatelor finale, președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a felicitat pe Biden. ”Sunt gata să cooperez și să mențin contactul cu dumneavoastră”, a scris Putin în telegramă. Șeful statului i-a urat președintelui ales al SUA ”multe succese”, exprimându-și convingerea că, prin eforturi comune, Moscova și Washingtonul vor putea ”contribui în mod real la rezolvarea a numeroase dintre problemele și provocările cu care se confruntă, în prezent, lumea”. În opinia lui Putin, colaborarea dintre Rusia și Statele Unite  răspunde intereselor popoarelor ambelor țări și ”întregii comunități internaționale”.

owner

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

8 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

8 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

9 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

9 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

10 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

23 de ore ago