
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova/ Foto: RIA Novosti
Ea a reamintit că, la 4 februarie, șeful rețelei staff-urilor regionale ale lui Navalnîi, Leonid Volkov, a anunțat anularea tuturor mitingurilor de protest în Rusia, până la primăvară, pentru ca, la 9 februarie, să anunțe o nouă acțiune, programată pentru 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților. «Ce s-a întâmplat între 4 și 9 februarie și ce anume a determinat ”opoziția” să-și schimbe radical tactica? Totul este de o simplitate banală – la 8 februarie 2021, la Reprezentanța permanentă a Poloniei la UE din Bruxelles, a avut loc întâlnirea online cu Volkov și Vladimir Așurkov (director executiv al FBK), la care au luat parte reprezentanți ai țărilor UE, ai Statelor Unite și ai Marii Britanii. De fapt, a fost o întâlnire a țărilor NATO», a explicat Zaharova.
În opinia ei, reprezentanții țărilor occidentale ”și-au instruit agenții de influență cum să promoveze cu mai multă viclenie activitatea subversivă”. Diplomatul a adăugat că țările Alianței Nord-Atlantice au investit prea mulți bani în ”această poveste”, pentru a tărăgăna lucrurile până la primăvară.
«Ei înțeleg foarte bine: până la primăvară, campania de informare pompată de occidentali se va dezumfla. Ei nu mai pot să jongleze pe tema ”armei chimice” fără să prezinte și fapte – au fost puși la zid. De aceea, merg în forță», a concluzionat reprezentanta MAE Rus.
Lenta.ru menționează, în context, declarația ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care a afirmat că serviciile speciale germane ar putea fi implicate în pregătirea filmului lui Navalnîi, unde bloggerul vizitează fostul sediu al spionajului rus din Dresda și arată niște materiale legate de activitatea lui Vladimir Putin în Germania. ”Este evident că a intra în această clădire și, mai ales, pentru a primi acces la documente de arhivă este imposibil fără colaborarea cu autoritățile oficiale ale Germaniei, sau, mai degrabă, cu serviciile lor speciale”, a apreciat Lavrov.
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…