Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Margarita Simonian, redactor-șef al Grupului de presă Russia Today (RT)/ Foto: yandex.ru
”Biden nu a spus ”vom apăra interesele poporului nostru”. Literalmente, el a spus următoarele: ”Vom apăra interesele noastre și interesele oamenilor noștri”. Și imediat a trecut la un lung discurs despre Navalnîi. Chiar după cuvintele ”vom apăra interesele oamenilor noștri” a început să vorbească despre Navalnîi. De fapt, enumerarea a început cu Navalnîi și s-a terminat tot la Navalnîi. O greșeală de vorbire de care, în opinia mea, s-ar fi bucurat și Freud și oricine altcineva și ar fi fost de invidiat”, a spus Simonian în cadrul programului ”Seara cu Vladimir Soloviov” al postului de televiziune ”Rossia 1”.
Potrivit spuselor sale, Navalnîi chiar este omul ”loc”. ”Orice om cu minte la cap și care are o fărâmă de masă intelectuală înțelege acest lucru. Este activul lor. Un activ în care s-au investit ani de muncă, în care s-au investit fonduri uriașe, milioane și milioane de dolari”.
Simonian a arătat că Biden este președintele unei țări care s-a aflat la un pas de un război civil. ”În SUA, societatea este, incredibil, împărțită în două, dar este neclar încotro se duce. În această țară s-a creat o situația absolut monstruoasă în privința relațiilor interetnice, interrasiale, o situație care erupe în fiecare zi și care va mai erupe încă mult timp de acum înainte. El însuși afirmă că 36 de milioane de oameni din Statele Unite mor de foame. Cât înseamnă asta? 10-12% din populația SUA, dacă am socotit bine. Mor de foame. Și a mai spus că fiecare al cincilea copil din Statele Unite trăiește din pensie alimentară. Este propria lor statistică. Nu este o invenție a Russia Today, nici a Ministerului nostru al Dezvoltării Economice sau a Rosstat. Este propria lor statistică publicată”, a subliniat Simonian.
”Și iată cum, în plin acest haos, în această Americă atemporală, în această Americă aflată în tot felul de colapsuri, economic, politic, moral și de altă natură, proaspăt alesul președinte dedică o mare parte din discursul său unui nene care a fost arestat și închis în nu știu ce Rusie. De unde și până unde? Pentru că acest nene este activul lor. Din punctul de vedere al Americii, ceea ce a făcut Rusia este ca și cum le-am fi ocupat câteva baze militare. Doar au fost investiți bani, ani de muncă, a arătat Simonian.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…