Categories: Rusia si lumea

Wienerzeitung: ”Sputnik V” a provocat un dublu șoc în Europa

Prima dată, europenii au fost șocați când președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat crearea primului vaccin din lume împotriva coronavirusului și au fost, din nou, șocați, când s-a dovedit că preparatul este eficace și nu provoacă efecte secundare, relatează publicația austriacă Wienerzeitung. Experții s-au văzut nevoiți să recunoască faptul că Rusia nu este nici pe departe acea țară înapoiată cum este ea, de regulă, considerată în lumea occidentală, relatează agenția Rambler.ru.

Jurnaliștii austrieci au subliniat că declarația lui Putin, din vara anului trecut, despre dezvoltarea cu succes a vaccinului, a fost primită în Europa cu scepticism: procedura de înregistrare a preparatului se derulase prea repede.

În același timp, europenii au arătat că președintele rus ar fi riscat mult dacă vaccinul s-ar fi dovedit ineficace: liderul statului s-ar fi putut face de rușine și pe sine, și întreaga țară.

Iar faptul că vaccinul a fost numit în onoarea primului aparat cosmic sovietic, ”Sputnik”, a trezit în Occident ”zâmbete condescendente”, subliniază autorul.

”Cu toate acestea, Rusia oferă lumii prea multe surprize pentru ca imaginea de țară înapoiată, cultivată de decenii în Occident, să mai poată supraviețui”, se arată în articolul din Wienerzeitung.

El arată că, într-un final, ”Sputnik V” a făcut furori în mediul științific occidental: experții au fost nevoiți să recunoască faptul că vaccinul rusesc este eficace și nu provoacă efecte secundare. Specialiștii sunt de părere că reacția pozitivă la preparat poate contribui la distribuirea lui în Europa.

Merită menționată, în context, recenta declarație a ministrului german al Sănătății, Jens Spahn, care, într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, a subliniat că, pentru ca un vaccin să fie folosit în Germania, nu contează în ce țară a fost el produs. Esențial este ca produsul să fie admis pe piață în conformitate cu legislația europeană.

owner

Recent Posts

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

15 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

15 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

16 ore ago

Peskov: Kremlinul condamnă uciderea secretarului Consiliului de Securitate al Iranului, Larijani

Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…

21 de ore ago

Serghei Lavrov: Riscuri serioase pentru neproliferarea armelor nucleare

Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…

22 de ore ago

Politolog: Când va începe adevărata criză pentru europeni

„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…

22 de ore ago
# #