
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE Rus/ Foto: RIA Novosti
”A fost inventată povestea despre presupusa otrăvire a lui Navalnîi cu o armă chimică și totul a fost atribuit Moscovei. Totul este atât de banal. Iar povestea aceasta readuce din nou opinia publică din țările Occidentului la factorul presupusei agresiuni a Rusiei și abate gândirea politologică pe direcția cum poate fi descurajată ,în continuare, Rusia și explică multe – de ce trebuie procedat așa și nu altfel, de ce bugetele statelor NATO trebuie folosite pentru o și mai intensă militarizare”, a afirmat Zaharova.
În august, după trei zile de spitalizare în Rusia, Navalnîi a fost transferat, pentru tratament, într-o clinică din Berlin. Occidentul susține că bloggerul ar fi fost otrăvit în Rusia. Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice a anunțat că în analizele opozantului au fost găsite urmele unei substanțe similare cu o otravă din grupul ”Noviciok”, dar care nu figurează pe lista celor interzise. În același timp, alte informații, în ciuda solicitărilor oficiale făcute de către partea rusă, sunt ținute la secret atât de autoritățile Germaniei, cât și de participanții la această poveste. În același timp, politicienii europeni arată că Rusia a făcut tot posibilul pentru salvarea lui Navalnîi. Mass-media germane subliniază că bloggerul a supraviețuit grație acțiunilor piloților avionului la bordul căruia opozantul călătorea din Tomsk la Moscova și ale medicilor de la spitalul din Omsk, unde a fost internat de urgență Navalnîi.
La 18 ianuarie, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat că afirmațiile politicienilor occidentali despre revenirea bloggerului Aleksei Navalnîi în Rusia sunt menite să distragă atenția de la profunda criză traversată de țările lor. Ministrul a mai spus că, în cazul Navalnîi, Germania recurge la metodele mitocăniei diplomatice, dar Moscova nu discută în această manieră.
Răspunzând la reacția Occidentului privind reținerea lui Navalnîi pe aeroportul Șeremetievo, Zaharova le-a recomandat politicienilor străini să studieze legislația rusă și să se ocupe de problemele din țările lor. În plus, ea a declarat că s-au primit răspunsurile Germaniei la solicitările Rusiei legate de incidentul cu Navalnîi, dar că ele nu conțin informații privind fondul problemei.
La 17 ianuarie, bloggerul s-a întors în Rusia din Germania și a fost reținut pe aeroportul Șeremetievo. La 2 februarie, instanța a schimbat condamnarea cu suspendare cu o pedeapsă cu executare.
Rusia a câștigat încă o medalie de aur, scrie portalul sport.ru. În Italia continuă să…
Fără livrări consistente de petrol rusesc, stabilizarea pieței mondiale este imposibilă, a declarat secretarul de…
Procuratura Generală a Federației Ruse a decis extrădarea în România a cetățeanului român Vasile Rodideal,…
Ambasadorii Marii Britanii și Franței în Rusia, Nigel Casey și Nicolas de Rivière, au fost…
Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Statele Unite nu dispun…
Președintele României, Nicușor Dan, și liderul de la Kiev, Volorimir Zelenski, au încheiat un acord…