Categories: Rusia si lumea

Diplomații americani vor vaccinul ”Sputnik V”

Având în vedere deficitul de vaccinuri produse în Statele Unite, diplomații americani solicită vaccinul împotriva coronavirusului de la autoritățile țărilor în care își desfășoară activitatea, inclusiv de la cele ruse, susține cotidianul The Washington Post, citând surse și documente care au intrat în posesia redacției.

«În Rusia, unii dintre funcționarii Departamentului de Stat s-au adresat Moscovei pentru doze de vaccin ”Sputnik V”, de producție rusească, după ce Washingtonul nu le-a putut promite că vor primi în viitorul apropiat doze de vaccin de producție americană”, a precizat publicația, citând oficiali sub acoperirea anonimatului.

După cum notează The Washington Post, vaccinul rusesc nu a fost aprobat de autoritățile americane de reglementare și Departamentul de Stat nu recomandă folosirea lui, de către angajații săi.

Conform ziarului, cel puțin 13 state s-au oferit să pună la dispoziție rezervele lor de vaccinuri ale companiilor Pfizer și Moderna pentru vaccinarea diplomaților SUA. Departamentul de Stat a acceptat aceste propuneri și acum analizează inițiative similare venite din partea autorităților a altor opt țări.

Primele loturi de vaccin primite de Departamentul de Stat au fost trimise cu precădere angajaților care lucrează pe coasta de Est a Statelor Unite, precum și diplomaților din Afganistan, Irak și Somalia. Unele doze de vaccin din cel de-al doilea lot au fost trimise în Africa de Vest, Mexic și Turkmenistan.

 

 

 

owner

Recent Posts

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

15 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

15 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

16 ore ago

Peskov: Kremlinul condamnă uciderea secretarului Consiliului de Securitate al Iranului, Larijani

Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…

21 de ore ago

Serghei Lavrov: Riscuri serioase pentru neproliferarea armelor nucleare

Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…

22 de ore ago

Politolog: Când va începe adevărata criză pentru europeni

„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…

22 de ore ago
# #