
Fostul ministru de Externe al Austriei, Karin Kneissl/ Foto: Reuters
Funcții de directori independenți sunt deja deținute în Consiliul de administrație al Rosneft de fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, de fostul angajat al Ministerului Securității de Stat al Germaniei, Matthias Warnig și de bancherul elvețian Hans-Jorg Rudloff. Schroeder ocupă funcția de președinte al acestui Consiliu de administrație.
În august 2018, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost la nunta lui Kneissl cu finanțistul Wolfgang Meilinger. Liderul rus a declarat, atunci, că vizita lui a avut un caracter privat, iar Meilinger nu este pentru el ”o persoană străină”, pentru că, în trecut, a fost judoka.
Putin le-a dăruit proaspeților căsătoriți un tablou cu motive rurale, un străvechi extractor de ulei și un samovar de Tula. Alt cadou a fost spectacolul oferit de un cor de cazaci din Kuban. Președintele a ținut un toast în limba germană, cu cuvinte de mulțumire și de apreciere pentru posibilitatea oferită de a veni în Austria și a dansat cu mireasa.
Putin a rămas la nuntă aproximativ o oră, după care și-a continuat drumul spre Germania, unde avea planificată o întrevedere cu cancelarul Angela Merkel.
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…
Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…
„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…