Categories: Rusia si lumea

SUA planifică atacuri cibernetice asupra sistemelor guvernamentale ale Rusiei

Statele Unite și-au planificat ca, în următoarele trei săptămâni, să efectueze o serie de atacuri cibernetice asupra sistemelor interne ale autorităților ruse, ca răspuns la atacurile atribuite hackerilor din Rusia și despre care se presupune că ar fi fost lansate prin intermediul programului software al firmei SolarWinds, susține cotidianul The New York Times, citând surse din interiorul administrației americane.

Potrivit publicației, ”contraatacurile” americane nu vor fi evidente pentru restul lumii, dar despre ele vor afla conducerea rusă, serviciile de informații și armata.

Interlocutorii cotidianului american au precizat că atacurile vor fi însoțite de ”sancțiuni economice”. Președintele SUA, Joe Biden, intenționează să semneze un ordin executiv pentru întărirea protecției sistemelor guvernamentale informatice, pentru a preveni atacuri cibernetice pe viitor, arată The New York Times.

De menționat că, într-un articol publicat zilele trecute, agenția Bloomberg a apreciat că din cauza unei vulnerabilități a sistemului de operare al companiei Microsoft, lumea s-ar putea confrunta cu o criză globală. Potrivit unor estimări neoficiale, zeci de mii de companii pot fi virusate sau atacate cu scopul de a sustrage datele utilizatorilor și angajaților, multe dintre aceste operațiuni putând rămâne neobservate.

În decembrie 2020, amintește Lenta.ru, agenția Reuters a anunțat că hackerii ruși ar fi comis un atac asupra Departamentului de Securitate Internă al SUA și ar fi obținut acces la sistemul intern de comunicații al instituției. Atacul a fost descoperit după circa nouă luni. Atacul ar fi fost, conform Reuters, parte a unei campanii în cadrul căreia au mai fost sparte sistemele Trezoreriei SUA și ale Administrației Naționale de Telecomunicații și Informații. Moscova respinge aceste acuzații de atacuri cibernetice asupra departamentelor americane și le consideră ca nefondate.

Ultima oră:

Informația publicației americane The New York Times despre așteptatele atacuri cibernetice americane asupra Rusiei provoacă îngrijorare, a declarat secretarul de presă al președintelui rus Dmitri Peskov.

”Sunt informații alarmante. O publicație destul de autorizată anunță posibilitatea atacurilor cibernetice şi este vorba de criminalitatea cibernetică internațională. Faptul că publicația permite astfel de informații este un motiv de îngrijorare pentru noi. Este important să reamintim şi să insistăm că Federația Rusă nu a avut niciodată și nu are nimic de-a face cu terorismul cibernetic”, a spus Peskov.

 

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

3 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

3 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

3 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

4 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

14 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago