Categories: Rusia de azi

Putin: Rusia a reușit să stabilizeze situația epidemiologică. Liderul de la Kremlin se vaccinează

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că s-a reușit ca, în țară, situația legată de pandemia de coronavirus să fie stabilizată. Șeful statului a precizat, totodată, că, până în prezent, s-au vaccinat cu ambele doze 4,3 milioane de oameni, informează Smotrim.ru.

Vladimir Putin a precizat că, dacă este să vorbim despre prima doză de vaccin administrată, numărul celor care au primit preparatul se ridică la aproximativ 6,3 milioane de cetățeni.

Vorbind la o ședință pe probleme de vaccinare împotriva Covid-19, liderul de la Kremlin a subliniat că vaccinurile rusești sunt absolut sigure și de încredere.

”Astăzi, putem spune cu toată convingerea, iar practica demonstrează fără tăgadă acest lucru, că vaccinurile rusești sunt absolut sigure, de încredere”, a subliniat Putin.

Potrivit datelor Staff-ului central de monitorizare a situației infecţiilor cu coronavirus, pentru ziua de 22 martie, creșterea zilnică a cazurilor de Covid-19, timp de două săptămâni, se menține la nivelul de peste 9000. Moscova este pe primul loc în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri, iar Sankt Petersburgul este pe locul doi.

Pe de altă parte, președintele a anunțat că intenționează să se vaccineze împotriva coronavirusului marți, 23 martie. Secretarul său de presă, Dmitri Peskov, a făcut deja cunoscut faptul că procedura ”nu va fi un eveniment public”.

”Vaccinarea este, desigur, o opțiune voluntară a fiecărui cetățean, este decizia personală a fiecărui om. Și pentru că veni vorba, eu intenționez să o fac mâine”, a spus Putin.

 

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

2 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

2 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

3 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

3 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

13 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago