
Foto: iz.ru
Potrivit lui Lavrov, în organizație mai sunt state care se pronunță în favoarea unui dialog de parteneriat cu Rusia, restul preferând însă distrugerea legăturilor.
”În timp ce pe frontul de vest nu sunt shimbări, la est avem o agendă foarte concentrată, ce devine tot mai bogată, de la an la an. Cu Uniunea Europeană, ca organizație, nu mai există relații. Întreaga structură a acestor relații a fost distrusă de deciziile unilaterale ale Bruxelles-ului”, a arătat ministrul.
Cu toate acestea, Moscova este gata să restabilească relațiile, dacă UE va vedea importanța înlăturării anomaliilor apărute.
Declarația vine după ce șeful diplomației europene, Josep Borrel, a declarat că Rusia ar fi adoptat o linie de confruntare cu UE. El a subliniat că relațiile trebuie construite în opoziție cu Moscova, chiar în caz de colaborare cu Rusia pe o serie de chestiuni.
În aceeași zi, Uniunea Europeană a introdus sancțiuni împotriva a 11 persoane fizice și patru organizații din diferite state, inclusiv din Rusia, pentru ”încălcarea drepturilor omului și folosirea abuzivă a acestora”. Pe lista de sancțiuni sunt și doi ruși, cărora le-a fost interzisă intrarea în țările Uniunii, iar conturile lor bancare, dacă vor fi descoperite, vor fi înghețate.
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…