Categories: Rusia si lumea

Putin a propus să fie adoptate legi internaționale privind spațiul cibernetic

Comunitatea mondială trebuie să creeze o bază juridică, acorduri universale privind comportamentul statelor în domeniul informațional și al spațiului cibernetic, a declarat președintele Vladimir Putin la recenta ședință a Consiliului de Securitate al Rusiei, relatează RBK, citând un comunicat postat pe site-ul Kremlinului.

Președintele a arătat că dezvoltarea vertiginoasă a tehnologiilor informaționale a oferit oportunități nemaivăzute anterior în multe domenii, dar a adus cu sine și serioase riscuri. ”Credem că este necesară încheierea unor acorduri juridice internaționale menite să prevină conflictele și să stabilească un parteneriat reciproc avantajos în spațiul informațional mondial”, a declarat Putin.

În opinia lui, țările trebuie să ”dezvolte și să convină împreună reguli de comportament responsabil al statelor în spațiul informațional, reguli universale și corecte pentru toți, cu criterii clare și coerente pentru acțiuni permise și nepermise” și, de asemenea, să confere acestor reguli ”un caracter juridic obligatoriu”.

”Adică, fiecare țară trebuie să respecte cu strictețe aceste reguli”, a precizat Putin. În același timp, președintele a adăugat că Rusia se pronunță pentru ”inviolabilitatea suveranității digitale a statelor”, adică pentru dreptul țărilor de a-și elabora singure legislația în domeniul informațional.

RBK precizează că la ședința Consiliului de Securitate a fost aprobată noua variantă a ”Bazelor politicii de stat în domeniul securității informaționale internaționale”.

SUA și țările Europei au acuzat, în repetate rânduri, Rusia de atacuri cibernetice și amestec în alegeri. La 14 martie 2021, The New York Times a anunțat că autoritățile SUA au gândit metode de apărare mult mai eficiente prin extinderea prerogativelor acordate structurilor de stat ce le permit detectarea atacurilor cibernetice.

 

owner

Recent Posts

Jurnalistul Pîslaru a acuzat-o pe șefa Comisiei Europene că ignoră întrebările incomode

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…

9 ore ago

Lavrov le-a propus europenilor să stea la hotel pe durata negocierilor de la Abu Dhabi

Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…

10 ore ago

MAE rus, despre participarea președintelui Putin la summitul G20

MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…

11 ore ago

„Pusă pe linia de asamblare”: Racheta ”Oreșnik”, pregătită pentru producția de masă

Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…

11 ore ago

Patru participanți, patru medalii de aur!

Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…

12 ore ago

Riabkov: S-au intensificat acțiunile provocatoare ale Occidentului în Marea Baltică

Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…

12 ore ago