Categories: Rusia de azi

Peskov, despre mesajul președintelui Putin care va fi adresat Parlamentului

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea vorbi, în mesajul său din 21 aprilie, adresat Adunării Federale, despre măsurile de susținere a economiei și a sferei sociale, care au avut de suferit de pe urma crizei pe fondul pandemiei, este de părere secretarul de presă al iderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, scrie RIA Novosti.

”Trebuie compensată scăderea care avut loc. O scădere pe toți parametrii, fie că vorbim de economie sau de sfera socială. Și nu doar compensată; trebuie să trecem la dezvoltare”, a spus Peskov în cadrul emisiunii ”Moscova.Kremlin.Putin” a postului de televiziune ”Rossia 1”.

Întrebat dacă se poate spune că viitorul mesaj va avea un caracter post-Covid, reprezentantul Kremlinului a arătat: ”Într-un fel sau altul, va fi post-Covid”. El a explicat că lumea se află acum într-o perioadă deloc simplă. ”Este perioada de ieșire din criza Covid-19, în sensul că, de fapt, criza în sine nu s-a încheiat încă. Suntem abia la ieșire”, a adăugat el. În același timp, a subliniat Peskov, este, deocamdată, greu de înțeles cât de rapidă va fi această ieșire. ”Observăm problemele cu care se confruntă, spre exemplu, vecinii noștri din Europa. Adică – la noi, industria funcționează în totalitate. Se lucrează și domeniul educației. Sistemul de sănătate este, la noi, destul de decongestionat. La noi a început să se dezvolte turismul intern. La vecinii noștri, dimpotrivă – măsurile s-au înăsprit, sunt restricții de tot felul și totul este din cauza valului trei”, a spus el.

Pot apărea surprize

Peskov a relatat că, de regulă, în ziua premergătoare prezentării mesajului său, în noaptea de dinainte, președintele își completează discursul. Prin urmare, în text apar pagini întregi ”care, în timpul citirii documentului, îi iau pe nepregătite pe ceilalți, inclusiv pe cei care au participat la pregătirea lui”.

Peskov a menționat că, deseori, nimeni nu ştie despre apariția acestor noi paragrafe, cu excepția președintelui. ”Ceea ce nu înseamnă că cineva aleargă după senzațional. Absolut deloc. Întrucât este mesajul președintelui, el este și autorul. Și, firește, gândește textul până în ultimul minut, până în ultima noapte. Iar dacă el consideră necesar, face unele corectări, completări, chiar pe parcurs, singur”, a spus secretarul de presă.

El a adăugat că, dacă are timp, Putin dă textul finalizat să fie dactilografiat. ”Uneori, însă, nu mai este timp, astfel că el se folosește cu aceeași ușurință de varianta scrisă de mână”, a spus secretarul de presă.

RIA Novosti menționează că Vladimir Putin va prezenta mesajul său către Adunarea Federală în data de 21 aprilie. Potrivit propriilor sale afirmații, mesajul va contura orientările strategice ale dezvoltării socio-economice a țării.

 

owner

Recent Posts

Pentru SUA, summitul din China a devenit un act de resemnare în fața propriei slăbiciuni

Plimbându-se prin grădina „noului oraș secret” – cartierul puterii supreme din China – președintele SUA,…

6 ore ago

Profesor american: Occidentul manifestă o superficialitate periculoasă în privința Rusiei

Europenii își intensifică sprijinul acordat ucrainenilor, cărora le furnizează date de mai bună calitate de…

10 ore ago

Schimb de cadavre ale soldaților decedați. 41 la 526

Politologul Serghei Markov face, într-o postare pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, o analiză…

11 ore ago

Rusia și-a consolidat pozițiile în Marea Baltică

Țările NATO care au ieșire la Marea Baltică au încercat să înăsprească controlul asupra petrolierelelor…

12 ore ago

NABU și SAP pregătesc arestarea soției lui Zelenski

NABU (Biroul Național Anticorupție al Ucrainei, n.r.) și SAP (Procuratura Anticorupție Specializată, n.r.) finalizează ancheta…

13 ore ago