Concursul ”Liderii Rusiei” deschide granițele pentru candidați străini!

Proiectul prezidențial ”Liderii Rusiei”, categoria ”Internațional”, anunță un concurs pentru străini

Rusia este țara posibilităților pentru fiecare, independent de locul de reședință și de cetățenie. La 14 aprilie, concursul ”Liderii Rusiei” a deschis o categorie specială – ”Internațional”. Scopul ei este de a atrage cadre cu înaltă calificare din întreaga lume, să arate deschiderea și avantajele Rusiei pentru un mare număr de oameni din alte țări, precum și interesul de a susține populația vorbitoare de limbă rusă care trăiește dincolo de granițe.

La concurs pot lua parte manageri din orice domenii de activitate. Principalele cerințe – experiență în management de cel puțin doi ani și dorința de a trăi și munci în Federația Rusă sau la reprezentanțele din străinătate ale organelor puterii de stat ale Rusiei, precum și în subunitățile din străinătate ale organizațiilor comerciale și necomerciale ale Rusiei.

Câștigătorii categoriei ”Internațional” vor primi:

– un grant pentru studii în valoare de 1 milion de ruble (în jur de 11 000 de euro);

– posibilitatea de a obține cetățenie rusă;

– posibilitatea de a obține permis de ședere în Federația Rusă.

”Liderii Rusiei” este cea mai mare competiție pentru manageri şi nu are analog în lume. Participanții vor avea posibilitatea de a face față unei evaluări complexe a competențelor profesionale și de a-și verifica forțele printre cei mai buni manageri.

Înscrierile sunt deschise până pe 26 aprilie 2021.

Aplicați și veți obține mai multe informații: лидерыроссии.рф/international2021

sau aici 

Participanții la proiectul și concursul ”Liderii Rusiei”/ Foto: RIA NovostiContact:

Пресс-секретарь

Конкурса «Лидеры России»

Анастасия Контарева:

+ 7 (968) 512-22-02

anastasiya.kontareva@rsv.ru

Руководитель Департамента

коммуникаций АНО «Россия – страна

возможностей»

Сергей Коляда:

+ 7 (495) 198-88-92,

+ 7 (910) 647-88-88

sergey.kolyada@rsv.ru

 

owner

View Comments

  • Ах, как бы мне хотелось поучаствовать нa кoнкypc ЛИДEPЫ POCCИИ в разделе “Бизнес и промышленность”.
    К сожалению, мне мешает возраст ... Жаль!
    Я родился слишком рано!

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

o oră ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

2 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

2 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

2 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

4 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

16 ore ago