
Sediul Procuraturii din Sofia/ Foto: debati.bg
Politologul bulgar Plamen Militkov/ Foto: pikinform.ru
”Cred că totul este fake. Ce interese rusești ar fi putut sta în spatele acestor explozii? Niciunul nu ar fi putut sta. Nimeni nu crede în povestea asta. Exploziile au existat, da, dar Procuratura nu acționează, acum, ca un organ al justiției, ci îndeplinește niște obiective politice”, a spus șeful Institutului bulgar Eurasiatic de Geopolitică și Economie, Plamen Miletkov.
El a mai adăugat că asemenea acuzații pot fi o consecință a situției politice din interiorul țării. ”În aprilie s-au încheiat, la noi, alegerile parlamentare, dar ele nu rezolvă toate problemele interne. Iată de ce, este posibil ca, în iulie, alegerile să se repete. De aceea, din principiu, eu nu înțeleg de ce, pe fondul problemelor interne, să te implici într-o nouă aventură”, consideră politologul bulgar.
În același timp, Miletkov a subliniat asemănarea cu scenariul acuzațiilor adresate Rusiei de Praga. ”Cam același lucru se întâmplă acum și în Cehia. Iar dacă acolo lipsesc dovezile clare, eu sunt convins că nici în țara noastră nu vor fi prezentate nici un fel de dovezi ale participării Rusiei la explozii”, a continuat interlocutorul publicației Vzgliad.
”După părerea mea, motivul real al exploziilor din Cehia și Bulgaria îl constituie păstrarea în condiții necorespunzătoare a munițiilor. Ele se aflau acolo din anii ’80; de aceea, puteau exploda fără ajutorul cuiva. Însă, având în vedere că are loc un mare joc politic, dirijat de la Washington, o serie de țări europene folosesc povești vechi pentru a aduce acuzații la adresa Rusiei”, este de părere expertul bulgar.
În opinia lui, ”Statele Unite își permit să se amestece în treburile interne ale altor state, inclusiv în Bulgaria, așa că nu trebuie să fim surprinși de astfel de situații”.
În același timp, Miletkov nu exclude o posibilă colaborare între Bulgaria și Cehia. ”Poate că, între Bulgaria și Cehia chiar există un fel de coordonare în această speță, dar eu cred că, în orice caz, de acest scandal au nevoie, în primul rând, Statele Unite”, a concluzionat politologul.
Minciună peste minciună
Între timp, postul național de radio al Bulgariei a anunțat că firma ”EMKO” a omului de afaceri bulgar și comerciant de arme, Emil Ghebrev, a acuzat Procuratura țării că a denaturat faptele în investigarea exploziilor de la depozitele de muniții. Anterior, televiziunea publică anunțase, citând surse ale Procuraturii, că șase cetățeni ai Rusiei sunt suspectați de implicare în exploziile de la uzinele și depozitele militare din Bulgaria, din 2011, 2015 și 2020. În comunicatul său, Procuratura Bulgariei a precizat că primul incident a avut loc în 2011 – explozia de la depozitul companiei ”EMKO”. Drept urmare, au fost distruse muniții și substanțe explozive destinate exportului în Georgia. Proprietarul companiei a cărei producție se păstra în respectivele depozite era Ghebrev.
Într-o declarație, compania ”EMKO” a declarat că explozia de la depozitul ”VMZ-Sopot”, din 2015, nu are nici o legătură cu activitatea sa și a negat inclusiv informațiile potrivit cărora munițiile ar fi fost destinate exportului, inclusiv în Georgia. Aceste date au fost catalogate drept ”o minciună absolută”.
”Că este o minciună se poate demonstra foarte uşor cu ajutorul documentelor existente”, se arată în declarație.
Într-un scurt comentariu legat de demersul Procuraturii Bulgariei, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a estimat că, declarând implicarea Moscovei în exploziile de la depozitele din Bulgaria, Sofia a decis să o ia înaintea cehilor. Referindu-se la declarațiile Bulgariei, el a adăugat că, acum, Rusia ar putea fi acuzată și de uciderea arhiducelui Franz Ferdinand, în 1914.
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…