Americanii, cei mai mari cumpărători de înghețată rusească

În primul trimestru al acestui an, exporturile de înghețată rusească în Statele Unite au crescut de 3,7 ori, respectiv până la 1900 de tone, relatează Rossiiskaia gazeta.

Suma totală a contractelor încheiate cu americanii s-a ridicat la 4,7 milioane de dolari, precizează cotidianul menționat, citând agenția ”Prime”, ce preia datele comunicate de Centrul Federal pentru Dezvoltarea Exporturilor de Produse Agricole (FGBU ”Agroexport), subordonat Ministerului Agriculturii al Rusiei.

Locul secund printre importatori, la această categorie, este ocupat de China, ale cărei achiziții de înghețată produsă în Rusia au crescut cu 43% în expresie fizică (până la 576 tone). În expresie valorică, această creștere a fost și mai semnificativă – de 66%, adică până la 2,6 milioane de dolari.

În total, potrivit datelor Serviciului Federal al Vămilor, de la începutul anului, Rusia a exportat 5600 tone de înghețată (o creștere de 13% comparativ cu perioada similară a anului trecut).

În ultimii cinci ani, exporturile de înghețată s-a dublat, practic, acest produs fabricat în Rusia fiind cumpărat de 35 de țări ale lumii, precizează Rossiiskaia gazeta.

owner

Recent Posts

Responsabil ONU cere Ucrainei să înceteze imediat tortura aplicată prizonierilor de război ruși

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a cerut încetarea imediată a torturii…

11 ore ago

Jurnalistul Phillips a calificat eliberarea orașului Konstantinovka drept o victorie grandioasă

Jurnalistul britanic Graham Phillips, care acoperă evenimentele din Donbas, a calificat, într-un interviu acordat agenției…

12 ore ago

Putin: Rusia și Statele Unite poartă o responsabilitate deosebită pentru asigurarea securității și stabilității la scară globală

Putin i-a transmis felicitări lui Donald Trump cu ocazia împlinirii a 250 de ani de…

12 ore ago

Peskov: UE se transformă într-un bloc militar, politic și economic

Rusia ține cont de transformarea Uniunii Europene într-un bloc militar, politic și economic, a declarat…

19 ore ago

Armata Rusiei a eliberat complet orașul Konstantinovka. Putin a venit la militari

Forțele Armate ale Federației Ruse au eliberat în totalitate orașul Konstantinovka, a anunțat secretarul de…

20 de ore ago

Rusia, printre primele trei țări din lume cu cea mai rapidă creștere a bogăției

Federația Rusă a ocupat locul doi în lume la ritmul de creștere a bunăstării pe…

21 de ore ago