Categories: Rusia si lumea

Ușakov: Relațiile dintre Rusia și SUA creează riscuri pentru întreaga lume

Situația existentă în relațiile dintre Rusia și SUA trebuie schimbată, deoarece prezintă riscuri pentru întreaga lume, este de părere consilierul președintelui rus, președintele comitetului de organizare a forumului ”Lecturile Primakov”, Iuri Ușakov, scrie Rossiiskaia gazeta.

”Cooperarea dintre cele două țări, după cum bine se știe, se află, poate, în punctul ei cel mai de jos de la Războiul Rece. Este de la sine înțeles că trebuie făcut ceva în acest sens, deoarece se creează riscuri reale nu doar pentru aceste două mari țări, dar și pentru întreaga lume”, a spus oficialul rus vorbind la respectivul forum.

Ușakov a arătat, de asemenea, că, în lume, situația continuă să se deterioreze: se degradează sistemul global de securitate, apar noi focare de tensiune. Potrivit spuselor sale, o îngriorare aparte este generată, desigur, de modul în care evoluează relațiile reciproce pe linia Est-Vest.

”Faimoasele sancțiuni, a căror spirală continuă să se răsucească, împiedică puternic stabilirea unor relații normale și nu cotribuie la stabilitatea situației în lume în ansamblul ei”, a declarat el.

 

 

owner

Recent Posts

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

49 de secunde ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

43 de minute ago

Președintele Cubei este pregătit să reziste Statelor Unite

După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…

o oră ago

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

16 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

17 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

18 ore ago
# #