Categories: Sport

UEFA a interzis lozinca fascistă pe echipamentul Ucrainei

Echipa de fotbal a Ucrainei va fi obligată să scoată inscripția ”Slavă eroilor” de pe echipamentul ei pentru Euro-2020, deoarece UEFA a calificat sloganul ca fiind ”politic” și ”având o semnificație militaristă”. Fostul fotbalist al echipei ”Arsenal” din Kiev, Rolan Gusev, a susținut, într-un interviu pentru Gazeta.ru, decizia UEFA, arătând că o astfel de politică ”contravine fotbalului și Campionatului Europei”.

Organizatorul Campionatului European de Fotbal – UEFA – a analizat încă o dată echipamentul jucătorilor Ucrainei, la solicitarea Uniunii de Fotbal a Rusiei (RFS). Pe partea din față a tricoului este desenată harta statului, unde în componența Ucrainei ”intră” Crimeea. De asemenea, pe echipament sunt inscripționate sloganuri ale naționaliștilor ucraineni – ”Slavă Ucrainei” și ”Slavă eroilor”.

Aceste exclamații au fost folosite în calitate de saluturi oficiale de către membrii Organizației Naționaliștilor Ucraineni și ai Armatei Insurecționale Ucrainene , care au sprijinit Germania hitleristă și au participat la crimele naziste. Acest salut a fost adoptat în primăvara anului 1941, iar în 2018, fostul președinte Petro Poroșenko a semnat un decret privind introducerea lui în armata Ucrainei.

După o analiză detaliată a echipamentului, UEFA a ajuns la concluzia, potrivit căreia combinația acestor fraze ”este în mod evident politică, de semnificație istorică și militaristă” și a obligat echipa Ucrainei să elimina fraza ”Slavă eroilor” de pe partea interioară a gulerului.

”Lozinca de pe partea interioară a tricoului trebuie înlăturată pentru ca echipamentul să fie folosit în meciuri sub egida UEFA”, a anunțat biroul de presă al organizației.

În același timp, UEFA a permis să fie păstrată prima parte a frazei ”Slavă Ucrainei”, deoarece aceste cuvinte pot fi privite ca o exclamație de încurajare, fără substrat politic.

De asemenea, organizatorul Euro-2020 a permis jucătorilor ucraineni să păstreze pe echipament harta țării ce include și Crimeea, necontrolată de Ucraina.

Această decizie a fost luată în baza rezoluției Adunării Generale a ONU privind integritatea teritorială a Ucrainei. Problema este că, oficial, ONU nu a recunoscut Crimeea ca fiind teritoriu rus, la fel ca toate celelalte țări participante la Euro-2020, UEFA nefăcând decât să dubleze, în această privință, poziția Organizației Națiunilor Unite.

Nikolai Vasilkov, secretarul de presă al antrenorului principal al echipei naționale a Ucrainei, Andrei Șevcenko, a declarat deja că jucătorilor nu le rămâne decât să iasă în întâmpinarea UEFA și să ascundă cuvintele interzise de pe tricouri.

”După toate probabilitățile, echipamentul va fi refăcut. Poate inscripția va fi acoperită, având în vedere că se află pe partea interioară a tricourilor”, a spus Vasilkov.

Dar o sursă a portalului Tribuna.com a anunțat că Asociația de Fotbal a Ucrainei nu intenționează să cedeze cu una, cu două și a angajat, deja, negocieri cu UEFA, în încercarea de a o convinge să lase versiunea completă a lozincii.

”Deveniți eroi sportivi și veți fi glorificați. Exact așa ar trebui să slăvim patria și nu cu lozincile naționaliste”, – a scris reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe, Maria Zakharova, pe canalul ei Telegram.

”Aceasta este prerogativa UEFA. Sportul ar trebui să fie fără politică”, a susținut decizia UEFA Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus.

 

 

owner

Recent Posts

Experți, despre noul avion de luptă al Rusiei

„Ne aflăm în pragul renașterii conceptului de aviație specializată a apărării antiaeriene”. Cu aceste vorbe…

8 ore ago

Biden Jr.: Cine controlează Guvernul Statelor Unite?

Din culise, Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor, a declarat fiul…

9 ore ago

Vučić: Occidentul a încălcat promisiunea făcută Rusiei de a nu extinde NATO spre est

Occidentul a încălcat promisiunea făcută Rusiei de către fostul președinte al SUA, George Bush senior,…

14 ore ago

Advance: Acuzațiile fabricate la adresa Rusiei deschid calea către o catastrofă globală

CIA încearcă să atribuie Rusiei ajutorul acordat Iranului în lansarea de atacuri asupra unor obiective…

15 ore ago

Fostul premier al Ucrainei: Episod cumplit din biografia noului șef al Forțelor Armate

Noul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Mihail Drapatîi, este cunoscut pentru operațiunile de represalii…

16 ore ago

Valsul lui Doga este cea mai populară piesă muzicală din cinematografia sovietică (VIDEO)

Aplicația KION Muzika a dezvăluit care este cea mai populară piesă muzicală din cinematografia sovietică.…

16 ore ago