Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: keywordsbasket.com
Este vorba despre miocardită (leziuni ale mușchiului inimii, miocardul) și pericardită (leziuni inflamatorii ale membranei seroase a inimii). Se precizează că aceste afecțiuni se pot instala după a doua doză de ser, simptomele putând apărea în decurs de câteva zile după vaccinare.
Problemele cu inima după vaccinare sunt acuzate cel mai des de bărbați. Se precizează că au fost înregistrate 309 spitalizări cu inflamații cardiace la persoane cu vârste de până în 30 de ani, dar aproape toate au fost externate.
Până la 11 iunie au fost înregistrate peste 1200 cazuri de miocardită sau pericardită la aproximativ 300 de milioane de doze de vaccin administrate, a subliniat agenția Reuters.
De menționat că Organizația Mondială a Sănătății analizează, la rândul ei, datele privind cazurile de apariție a miocarditei după folosirea vaccinului produs de compania americană Pfizer în colaborare cu firma germană BioNtech.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…
Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…
MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…
Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…
Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…
Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…