Categories: Rusia de azi

Peskov: Nu se va reuși vaccinarea, până la toamnă, a 60% din populația Rusiei

Termenele pentru obținerea indicelui de vaccinare împotriva coronavirusului de 60% din populație va fi deplasat spre ”dreapta”, a anunțat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, la o conferință de presă. Anterior, autoritățile țării planificaseră ca majoritatea cetățenilor să fie vaccinați împotrivia bolii provocate de virusului SARS-CoV-2 până la toamna acestui an, relatează cotidianul Rossiiskaia gazeta.

”Este evident că nu se va reuși vaccinarea a 60% din populație”, consideră reprezentantul Kremlinului. ”Observăm cum abia în această săptămână a început să crească, mai mult sau mai puțin, numărul celor care doresc să fie vaccinați, dar, până acum, dinamica vaccinării a fost, din păcaate, la un nivel scăzut, în pofida faptului că statul a asigurat toate oportunitățile în acest sens”, a adăugat secretarul de presă al liderului rus.

Peskov a apreciat că tot mai mulți și mai mulți manifestă conștiinciozitate, exprimându-și, totodată, speranță că procesul de vaccinare își va menține o dinamică ridicată a ritmului de vaccinare. ”Dar, este evident că un asemenea nivel de vaccinare (de 60% din populație până la toamnă, n.r.) nu se va reuși să fie atins. De aceea, aceste termene vor fi deplasate spre mai târziu”, a subliniat secretarul de presă al președintelui.

 

 

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

5 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

5 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

6 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

6 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

16 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago