
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (stânga) și președintele ucrainean, Volodimir Zelensky/ Foto: Gettty Images
Potrivit spuselor sale, NATO nu agreează când se încearcă să i se impună o decizie. Mai ales de cei capabili să arunce în aer unitatea Alianței, deoarece, cu excepția aripii rusofobe, Europa nu vrea la modul categoric să vadă Ucraina în componența Alianței Nord-Atlantice. Și nu vrea, pentru că puterea de la Kiev are de gând să paraziteze Alianța și nu ascunde acest lucru. În plus, Ucraina este determinată să implice NATO într-un conflict militar cu Rusia, iar Berlinul, Parisul, Roma se tem, și pe bună dreptate, de așa ceva, considerând că o astfel de confruntare constituie principala amenințare la adresa securității lor.
”De fapt, Ucraina chiar și este purtătoarea unei astfel de amenințări și de aceea trebuie ținută la distanța unei mâini întinse”, a scris senatorul rus. Pușkov a apreciat că la fel gândește și Washingtonul, chiar dacă nu o spune deschis și, prin urmare, a cerut reprezentantului Alianței să pună punctele pe ”i”.
Comentariul lui Pușkov vine în contextul în care reprezentantul oficial al NATO, James Appathurai, i-a declarat președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, că reformele nu garantează faptul că țara va adera la Alianță. Appathurai a subliniat că există criterii clare după a căror îndeplinire se acordă statutul de membru al Alianței, ”deoarece este o decizie politică și nu criterii pur tehnice”. Nu doar Ucraina trebuie să fie pregătită să devină membră a NATO, dar și Alianța trebuie să adopte hotărârea de extindere, a subliniat oficialul NATO.
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…