Ambasadorul Rusiei: Gazoductul ”Nord Stream 2” va fi finalizat în câteva săptămâni

Construcția gazoductului ”Nord Stream-2” se află în faza sa finală de realizare; până la terminarea lui completă mai rămân câteva săptămâni, a anunțat ambasadorul Rusiei în Germania, Serghei Neciaev, într-un interviu acordat cotidianului ”Izvestia”.

Pornim de la faptul că înțelegerea dintre SUA și Germania nu va avea influență asupra ritmului de realizare și a termenelor de finalizare, a menționat diplomatul. El a mai explicat că Washingtonul și Berlinul nu au încheiat un acord în privința ”Nord Stream-2”. Este vorba despre o declarație comună, care nu este un document obligatoriu din punct de vedere juridic pentru părțile semnatare. Cu atât mai mult pentru Rusia, care nu a participat la elaborarea lui – el nu implică nici un fel de obligații concrete.

Comentând interviul, ”Rossiiskaia gazeta” amintește că, la sfârșitul lunii iulie, compania-operator a proiectului ”Nord Stream 2” a anunțat că gazoductul este construit în proporție de 99%. Compania a menționat că nava specializată în amplasarea conductelor, ”Akademik Cerski”, a îndeplinit în totalitate volumul de lucrări.

 

 

owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

4 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

5 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

6 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

8 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

8 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

9 ore ago
# #