Categories: Rusia de azi

Noul avion de linie MS-21 va efectua curse regulate începând din 2022

Viitorii beneficiari ai avionului de linie vor putea alege cu ce motor vor putea exploata aeronava.

Noul avion civil pentru distanțe medii din clasa MS-21 va efectua curse aeriene regulate începând cu anul viitor, a anunțat șeful Corporației Aeronautice Unite (OAK), Iuri Sliusar, într-un interviu acordat prezentatorului emisiunii ”Moscova. Kremlin. Putin”, Pavel Zarubin.

După cum menționează cotidianul ”Moskovski Komsomoleț”, avionul de linie MS-21 este destinat celui  mai solicitat segment al pieței transporturilor aeriene de pasageri și este dezvoltat pe baza celor mai noi realizări din domeniul construcției de avioane. În prezent, programul de producție a aeronavei se află în etapa testelor de certificare și producție pentru primii clienți.

Versiunea de bază a aparatului cu motoare americane PW1400, aflată acum în teste de certificare, a primit numele MS-21-300. Se presupune că beneficiarii acestor aeronave vor putea alege cu ce motor anume vor putea exploata avionul. În plus, pe viitor se intenționează să fie lansate versiunile MS-21-200, care va dispune de 132 până la 165 de locuri, precum și MS-21-400, cu până la 250 locuri.

 

 

owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

2 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

3 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

3 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

5 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

6 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

6 ore ago
# #