Categories: Economie

Energia viitorului: în Kamciatka va fi reanimat un vechi proiect sovietic estimat la 200 miliarde dolari

Reprezentanții companiei ”H2 Energie pură” au semant un acord contractual cu Corporația pentru Dezvoltarea Ținutului Kamciatka în vederea dezvoltării unui proiect similar Centralei electrice mareomotrice de la Penjinsk (PES) și care, posibil, va fi amplasat în Marea Ohotsk, mai precis în Golful Șelihov. Scopul întregului demers îl constituie dezvoltarea celei mai mari surse a producției de hidrogen din lume, scrie presa rusă.

Un proiect cu bătaie lungă

Istoria acestui proiect pornește de la începutul anilor ’70, când a fost evaluată valoarea lui, calculată la peste 200 miliarde de dolari. În cadrul proiectului se intenționa construirea unei centrale electrice maremotrice, cu o putere nominală de până la 100 GW. Ceea ce reprezintă, practic, 40% din capacitatea tuturor centralelor electrice ce intră în sistemul energetic al Rusiei de la începutul anului 2012.

La acea dată, de evaluarea proiectului s-a ocupat Institutul ”Ghidroproekt”, ai cărui specialiști au ajuns la concluzia că, în Golful Penjinsk, pot fi realizate simultan două centrale electrice: PES-1 (secțiunea nordică, a cărui construcție a fost estimată la aproximativ 60 miliarde de dolari) și PES-2 (secțiunea de sud, estimare aproximativă – 200 miliarde de dolari).

Locațiile celor două centrale din Marea Ohotsk – de sud și de nord/ Foto: yandeex.ru

În același timp, pentru realizarea proiectului s-a propus crearea unui consorțiu internațional, care să includă consumatori din Japonia, China și Coreea de Sud.

De câți bani ar fi nevoie în condițiile actuale și, de asemenea, principalele surse de investiții financiare vor fi stabilite în baza rezultatelor studiului de fundamentare tehnico-economică.

Ce este PES și care sunt perspectivele ei?

PES este un tip specific de centrale hidroelectrice, care folosesc, pentru funcționarea lor, energia mareelor. În Federația Rusă, cele mai puternice maree au fost localizate în Marea Albă (aproximativ 10 metri) și chiar în Golful Penjinsk, din Marea Ohotsk. (până la 13,4 metri).

În prezent, în Rusia există o singură centrală electrică mareomotrică – Kislagubskaia, ridicată în Marea Barents, încă din 1968.

Iar cea mai mare PES din lume se află în Coreea de Sud, fiind dată în exploatare în 2011 și care are o putere instalată de doar 254 MW.

Golful Pejinsk este locul cu cele mai mari perspective din lume pentru construirea unei centrale electrice de tip mareomotric și, în pofida costurilor ridicate și a necesarului extrem de redus de capacități suplimentare din regiune, dezvoltarea energiei cu hidrogen și trendul general de înverzire a industriei energetice oferă șansa de a-l scoate în valoare și de a-l pune în aplicare.

Și, conform planului general, până în 2050, Rusia intenționează să obțină un profit între 23,6 și 100.2 miliarde de dolari din realizarea de hidrogen

owner

View Comments

  • Foarte interesant dacă reușește acest proiect va fi o mare realizare

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

7 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

9 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

10 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

11 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

11 ore ago

This website uses cookies.