
Foto: TASS
«Cred că nu a fost o istorie tocmai independentă a Sofiei. Cine din ”Big Brother” se află în spatele expulzărilor? Sunt, firește, americanii, care și-au trasat, se pare, ca obiectiv să alunge Rusia din toate sferele vieții bulgare, ceea ce, după părerea mea, este un scop cât se poate de utopic, deoarece pe noi și pe bulgari ne leagă puternice rădăcini istorice, precum înrudirea spirituală, care nu poate nici ștearsă cu buretele, nici modificată», a spus ea pentru RIA Novosti.
La 22 martie, MAE Bulgar a declarat persona non grata doi angajați ai Ambasadei Ruse la Sofia, după reținerea a șase angajați ai ministerului Apărării al Bulgariei și ai serviciilor de informații ale țării, sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei.
La acel moment, reprezentanta oficială a MAE Rus, Maria Zaharova, a cerut Sofiei să pună capăt participării la ”vânătoarea de vrăjitoare”, deoarece dăunează chiar intereselor Bulgariei. După cum a precizat Zaharova, nu este prima expulzare de diplomați din ultimele șase luni care, din nou, nu este susținută de nici o dovadă.
La 28 aprilie s-a anunțat că șase ruși sunt suspectați, în Bulgaria, de implicare în exploziile de la depozitele de muniții ale țării, incidente care au avut loc în noiembrie 2011 în zona satului Dolni Dol. În același timp, nu au fost prezentate nici un fel de dovezi concrete privind implicarea cetățenilor Rusiei.
În legătură cu acuzațiile formulate, MAE bulgar a anunțat, la 9 aprilie, o iminentă expulzare de diplomați ruși din țără, cerând, totodată, Rusiei să ofere asistență deplină autorităților bulgare în investigarea exploziilor de la depozitele bulgare de armament.
La 26 mai, MAE Rus a anunțat expulzarea unui angajat al ambasadei Bulgariei la Moscova, ca măsură de răspuns la acțiunile Sofiei.
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…